Unul dintre cei mai bine plătiți bugetari din România, demis de ministrul Educației și Cercetării

0
Foto: icas.ro

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, l-a demis pe directorul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură, Ovidiu Badea. Anunțul a fost făcut de ministru pe Facebook, invocând motive atât de natură managerială, cât şi de natură etică. Potrivit relatărilor din presă, Ovidiu Badea era cel mai bine plătit bugetar din România, lucru evidențiat în postarea sa și de Monica Anisie.

”În urma unei îndelungi analize şi după ce am ascultat toate părţile implicate, am decis, astăzi, să îl demit pe directorul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură, domnul Ovidiu Badea”, a scris ministrul Educației și Cercetării, pe rețeaua de socializare.

Motivele demiterii sunt atât de natură managerială, cât şi de natură etică. Din punct de vedere managerial, am sancţionat lipsa de performanţă, având ȋn vedere că ȋn urma verificărilor Corpului de Control al ministrului am constatat o pierdere de 5,9 milioane de lei pentru acest Institut, ȋn condiţiile ȋn care domnul Badea este unul dintre cei mai bine plătiţi bugetari din România. Din punct de vedere etic, am sancţionat atitudinea de negare pe care domnul Badea a avut-o din momentul ȋn care a aflat rezultatele din raportul Inventarului Forestier Naţional – Ciclul 2 şi anume cifra de 38,6 milioane de metri cubi de lemn, reprezentând volumul de masă lemnoasă recoltat anual din pădurile României.

Cât privește atitudinea pe care domnul Badea a avut-o faţă de Ministerul Mediului, dar mai ales faţă de opinia publică, aceasta este de neacceptat!

În ministerul condus de mine nu se vor muşamaliza date, nu vom nega realităţi şi nu ne vom discredita colegii din subordine pentru că refuză să fie complici la ascunderea adevărului!”, a mai scris Monica Anisie.

Foto: expresssud-est.ro

Ziarul Financiar relata, în această vară, că Ovidiu Badea (foto), directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, încasează un salariu de peste 1,9 milioane lei pe an, fiind cel mai bine plătit bugetar şi câştigând de 10 ori mai mult față de preşedintele României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here