Universitatea din București anunță că anul acesta a înregistrat cel mai mare număr de candidați din ultimii trei ani. Aproape 22.000 de candidați au ales să își continue studiile superioare de licență la cele 19 facultăți ale Universității, precizează instituţia de învăţământ superior, într-un comunicat transmis, joi, Agerpres.
”Aproape 22.000 de candidaţi (21.937) au ales să îşi continue studiile superioare de licenţă la cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti. Acesta reprezintă cel mai mare număr de candidaţi din ultimii trei ani. Astfel, dacă în 2017 Universitatea din Bucureşti a înregistrat peste 20.800 de înscrişi la programele de studii universitare de licenţă, în 2018 datele generale au arătat un număr de aproape 21.500 de candidaţi care au optat să studieze la una din facultăţile UniBuc. Universitatea din Bucureşti a înregistrat astfel o concurenţă de aproape 5 candidaţi înscrişi/loc bugetat”, se arată în comunicatul Universității din București.
Conform sursei citate, anul acesta, 106 elevi olimpici au ales Universitatea din Bucureşti pentru continuarea studiilor şi formarea lor academică. Dintre aceştia, 37 au optat pentru Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, 26 pentru Facultatea de Matematică şi Informatică, 12 au optat pentru Facultatea de Geografie, 10 pentru Facultatea de Litere, 5 pentru Facultatea de Ştiinţe Politice, câte 4 pentru Facultatea de Fizică şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, câte 3 pentru Facultatea de Filosofie şi pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, iar 2 olimpici au optat pentru Facultatea de Chimie.
UB reprezintă prima opţiune de studiu şi pentru un număr semnificativ de absolvenţi de licenţă, în sesiunea iulie 2019, 3.650 de candidaţi alegând să se înscrie pe cele 2.424 de locuri bugetate puse la dispoziţie pentru studii universitare de master.
Patru facultăţi ale UB – Facultatea de Biologie, Facultatea de Drept, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – organizează sesiune de admitere la master doar în luna septembrie.
Comunicatul Universității din București:
”Cel mai mare număr de candidaţi din ultimii trei ani la Universitatea din Bucureşt. Peste 100 de elevi olimpici au ales să studieze la Universitatea din Bucureşti
Universitatea din Bucureşti confirmă, şi în acest an, buna reputaţie şi atractivitatea de care se bucură în rândul tinerilor absolvenţi.
Aproape 22.000 de candidaţi (21.937) au ales să îşi continue studiile superioare de licenţă la cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti. Acesta reprezintă cel mai mare număr de candidaţi din ultimii trei ani. Astfel, dacă în 2017 Universitatea din Bucureşti a înregistrat peste 20.800 de înscrişi la programele de studii universitare de licenţă, în 2018 datele generale au arătat un număr de aproape 21.500 de candidaţi care au optat să studieze la una din facultăţile UniBuc.
Universitatea din Bucureşti a înregistrat astfel o concurenţă de aproape 5 candidaţi înscrişi/loc bugetat.
Mai mult, anul acesta 106 elevi olimpici au ales Universitatea din Bucureşti pentru continuarea studiilor şi formarea lor academică. Dintre aceştia, 37 au optat pentru Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, 26 pentru Facultatea de Matematică şi Informatică, 12 au optat pentru Facultatea de Geografie, 10 pentru Facultatea de Litere, 5 pentru Facultatea de Ştiinţe Politice, câte 4 pentru Facultatea de Fizică şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, câte 3 pentru Facultatea de Filosofie şi pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, iar 2 olimpici au optat pentru Facultatea de Chimie.
Având în vedere scăderea continuă a absolvenţilor de liceu care au absolvit bacalaureatul, tabloul general al admiterii din acest an confirmă interesul crescut al tinerilor pentru studiul şi formarea într-o comunitate academică de tradiţie.
Universitatea din Bucureşti reprezintă prima opţiune de studiu şi pentru un număr semnificativ de absolvenţi de licenţă. În sesiunea iulie 2019, 3.650 de candidaţi au ales să se înscrie pe cele 2.424 de locuri bugetate puse la dispoziţie pentru studii universitare de master.
Important de precizat este că patru facultăţi ale Universităţii din Bucureşti organizează sesiune de admitere la master doar în luna septembrie. Este vorba de Facultatea de Biologie, Facultatea de Drept, Facultatea de Geologie şi Geofizică, precum şi de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.
Pentru candidaţii la admiterea din acest an, Universitatea din Bucureşti a oferit o serie de facilităţi, precum achitarea online a taxei de înscriere, cazare gratuită în căminele proprii, dar şi acces gratuit în spaţiul Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză”.
Considerată universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor, conform QS University Rankings, Universitatea din Bucureşti oferă studenţilor şi profesorilor membri ai comunităţii academice şi oportunitatea studiului într-o prestigioasă comunitate internaţională, articulată în jurul Consorţiului CIVIS – Alianţa Universitară Civică Europeană, din care fac parte universităţi din Franţa, Grecia, Belgia, Spania, Italia, Suedia şi Germania.
Nu în ultimul rând, Universitatea din Bucureşti dezvoltă parteneriate şi proiecte strategice cu instituţii naţionale şi internaţionale, companii şi organizaţii non-guvernamentale, care se concretizează în oportunităţi pentru studenţii şi absolvenţii noştri.”