Subiectele de la examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a ar putea fi schimbate începând din 2028 prin ”introducerea unor elemente mai apropiate de viața reală sau de profesiile viitorului”, a declarat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, într-un interviu acordat pentru Radio Iași.
Ministrul a vorbit, în emisiunea ”Starea Educației” de la Radio Iași, despre o posibilă schimbare în ceea privește subiectele de la Evaluarea Națională, dar și despre modificarea modului în care se face admiterea la liceu.
Întrebat astfel dacă forma actuală a examenului de Evaluare Națională reprezintă modalitatea optimă pentru admiterea la liceu, Mihai Dimian a spus că nu este, întrucât ”există o anumită discrepanță între ceea ce evaluăm la Evaluare Națională și profilul pe care un elev alege să-l urmeze în continuare”.
”Pe lângă tipul de evaluare, adică introducerea unor elemente, să spunem, mai apropiate de viața reală sau de profesiile viitorului în cadrul Evaluării Naționale, pe lângă reforma în sine a celor două, consider că dacă cineva dorește să urmeze un profil de Științele naturii și a demonstrat în școala generală competențe, cunoștințe și o pasiune pentru chimie, pentru biologie, atunci nu-i limitez această dorință a lui de a studia Științele naturii pentru că a luat o notă mai mică la limba și literatura română. În momentul de față, se întâmplă lucrul acesta.
Sau sunt copii pasionați de istorie și geografie și nu pot ajunge în clasa dorită pentru că, la fel, au o notă mai mică la matematică. Este importantă în formare, dar repet, adăugând poate o probă suplimentară la alegere și revăzând aceste ponderi în funcție de profilul pe care elevul dorește să-l urmeze la liceu, putem potrivi mai bine scorul, media cu care elevul intră în această competiție, cu pregătirea lui, profilul lui și cu profilul pe care dorește să-l urmeze. E o propunere, dar, din punctul meu de vedere, experții din educație trebuie consultați în acest proces.
Avem, de asemenea, un acord de principiu și cu experții OECD. Discutăm acum și despre o finanțare de la Comisia Europeană și despre o cofinanțare de la noi pentru ca acest proces de revizie să conducă la mai multe obiective: potrivirea cu profilul, o mai bună orientare către viața reală și reducerea abandonului școlar. Mulți se pierd la această tranziție de la gimnaziu la liceu și atunci este nevoie să acționăm și în acest sens”, a spus ministrul.
Mihai Dimian a precizat că o revizuire a subiectelor de la Evaluarea Națională ar fi posibilă începând din 2028, fiind nevoie de ”o perioadă de cel puțin doi ani în care elevii să cunoască ceea ce îi așteaptă la Evaluarea Națională într-o formă schimbată, într-o formă revizuită”.
”În privința evaluării actuale și a faptului că putem revizui anumite subiecte care se dau pentru a le face mai bine orientate către viața reală, acest lucru se poate întâmpla și în termen de un an, maximum doi. Nu la Evaluarea următoare, elevii s-au pregătit într-un anumit mod, dar la Evaluarea din 2028, sigur că ele pot fi deja implementate.
În privința formatului de evaluare, aici trebuie avut un pic grijă, pentru că dacă ajung să-i spun elevului care a intrat în clasa a VIII-a că poate să dea acum și la istorie sau la chimie o probă, este un pic cam târziu. Reamintesc că în această vară am pregătit examenul de Bacalaureat pentru 2030, astfel încât elevii care intră în clasa IX-a să știe ce îi așteaptă la finalul studiului. Asta este de dorit.
Sigur că, având în vedere situația în care ne aflăm, se poate gândi o etapă de doi ani de zile. Adică cei care intră în clasa a VII-a să știe ce îi așteaptă la finalul clasei a VIII-a în ceea ce privește Evaluarea Națională și schimbările care se fac. Sigur, aceasta va decide în final Parlamentul, dar o perioadă de cel puțin doi ani în care elevii să cunoască ceea ce îi așteaptă la Evaluarea Națională într-o formă schimbată, într-o formă revizuită, cred că este necesară”, a declarat Mihai Dimian.






















