Andronescu: Se renunţă la ideea de manual unic. În noua metodologie, accentul l-am pus pe calitate

1

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marți seară, că nu va mai exista manual unic, iar în noua metodologie pentru elaborarea manualelor accentul cade pe calitate şi apoi pe preţ.

E deja pe site-ul Ministerului Educaţiei noua metodologie pentru elaborarea manualelor în acest an. Se renunţă la ideea de manual unic. (…)

În metodologie accentul l-am pus pe calitatea manualului, pe criteriile care vizează calitatea şi care ţin de conţinutul ştiinţific corect, de adaptarea la programă, respectarea programei, adaptarea la vârsta copilului. Pe toate aceste criterii de calitate un manual poate aduna 100 de puncte, intră în a fi selectat dacă obţine cel puţin 95 de puncte.

Nu va mai fi un manual unic şi vor fi editurile care vor veni cu manuale. Vor fi făcute evaluări separate pe calitate şi apoi ne uităm la preţ. Primul considerent este cel legat de calitate, pentru că până la urmă calitatea manualului contează foarte mult pe masa elevului şi a profesorului. Manualul rămâne una dintre cele mai importante resurse educaţionale”, a declarat ministrul Educaţiei marţi seară la Realitatea TV, citată de Agerpres.

Andronescu a subliniat că MEN a planificat în această nouă metodologie pe manuale termenele în aşa fel încât să se asigure că vor fi la timp în şcoli. „Ceea ce ne pune sub semnul întrebării este doar potenţiala perioadă de contestaţii. Mizez pe faptul că anul acesta SEAP are un termen mai restrâns pentru soluţionarea contestaţiilor – 30 de zile – şi că vom încerca să aducem manualele la timp”, a punctat ea.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că autorii de manuale pot fi şi profesori din învăţământul universitar.

„Am mai făcut un lucru în această metodologie, care a lipsit anul trecut, şi anume, autorii de manuale pot să fie şi profesori din învăţământul universitar, pot să fie şi în parteneriat cu profesorii din învăţământul preuniversitar. (…) Vom încerca să folosim Editura Didactică pentru manualele cu care editurile nu vin la licitaţie – este vorba despre manualele pentru minorităţi, sunt puţine la număr”, a explicat ministrul.

Citește și Proiect: Ministerul Educației revine la cumpărarea de manuale școlare prin licitație

1 COMENTARIU

  1. Idei binevenite,criteriile de selectie bazate pe calitate si licitatie a manualelor scolare,precum si formarea de echipe de lucru de evaluatori cu expertiza profesionala si bine informati/pregatiti in domeniul de predare-invatare.Propun ca fiecare echipa sa aiba obligatoriu trei profesionisti,profesori din acelasi ciclu de invatamant preuniversitar dar alesi din judete diferite,daca e posibil,din zone diferite ale tarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.