Acasă Educația la zi Elevii și preșcolarii au intrat în vacanța de vară. Cursurile noului an...

Elevii și preșcolarii au intrat în vacanța de vară. Cursurile noului an școlar vor începe pe 5 septembrie

0

Elevii şi preşcolarii au intrat, vineri, în vacanţa de vară. Noul an școlar va începe pe 5 septembrie și va veni cu o serie de schimbări: va fi împărțit în cinci module de învățare, alternate cu cinci vacanțe, tezele nu vor mai fi obligatorii, iar elevii vor avea o singură medie generală la final de an școlar.

Potrivit ordinului ministrului Educației prin care este aprobată structura anului școlar 2022—2023, cursurile vor începe în data de 5 septembrie 2022 și se vor încheia pe 16 iunie 2023. Vor exista cinci module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe.

Astfel, elevii vor avea o săptămână de vacanță la finalul lunii octombrie, o alta în luna februarie (perioada a fost decisă de fiecare inspectorat școlar județean), plus vacanțele de iarnă, de primăvară și de vară. Pe lângă Săptămâna ”Școala Altfel”, școlile vor organiza și o Săptămână Verde.

În contextul modificării structurii anului școlar, au fost anunțate și schimbări în Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Conform ministrului Educației, tezele nu vor mai fi obligatorii, se renunță la mediile semestriale, iar elevii vor avea o singură medie generală la final de an școlar. În plus, pe parcursul întregului an școlar, la fiecare disciplină va exista un număr minim de note, egal cu ”n+3” (n este numărul de ore alocate săptămânal pentru o anumită disciplină).

”Profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar. Au fost mai multe variante de lucru. S-a agreat că numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu n+3, unde n este numărul de ore alocate săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru o disciplină care are 2 ore pe săptămână, într-un întreg an școlar vor fi necesare cel puțin 5 note. Profesorul, repet, are totală autonomie în evaluarea ritmică pe tot parcursul anului școlar”, declara recent ministrul Educației.

Structura anului școlar 2022—2023

  • Cursuri — de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
  • Vacanță — de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
  • Cursuri — de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
  • Vacanță — de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
  • Cursuri — de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
  • Vacanță— o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
  • Cursuri — de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
  • Vacanță — de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Cursuri — de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
  • Vacanță — de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
    • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
    • Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
    • Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, pentru clasele din
      învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
    • Pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 27 februarie—16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.