Acasă Educația la zi România, pe locul 55 la PISA 2025 și rezultate mai slabe față...

România, pe locul 55 la PISA 2025 și rezultate mai slabe față de 2022: scădere cu 16 puncte la Lectură. Scor mai mic și la Matematică și la Științe

0

Elevii români care au participat la evaluarea PISA 2025 au obținut scoruri sub media țărilor membre OCDE la Științe, Matematică, Lectură și Rezolvarea de probleme prin metode computaționale, România situându-se pe locul 55 în clasamentul țărilor participante, cu scoruri mai mici față de PISA 2022.

  • PISA – Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, derulat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), evaluează competențele elevilor de 15 ani la Lectură, Matematică și Științe, precum și măsura în care sistemele educaționale îi pregătesc pe tineri pentru provocările vieții reale. Evaluarea PISA 2025 a avut Științele ca domeniu principal, iar domeniul inovativ a fost Învățarea în lumea digitală.
  • La PISA 2025 au participat peste 760.000 de elevi din 91 de țări și economii, reprezentând aproximativ 33 de milioane de elevi de 15 ani la nivel mondial. Dintre cele 91 de țări analizate, 38 sunt state membre OCDE. 
  • Conform Ministerului Educației și Cercetării, România a fost reprezentată de 7.725 de elevi de 15 ani din 322 de școli, un eșantion reprezentativ pentru elevii de 15 ani, adică aproximativ 172.000 de elevi de 15 ani reprezentanți, respectiv circa 76% din populația tinerilor de această vârstă.

Potrivit raportului publicat de OCDE, elevii români au obținut, în medie, 425 de puncte la Științe, 419 la Matematică, 413 la Lectură și 442 la Rezolvarea computațională a problemelor (domeniu evaluat pentru prima dată, ca parte a componentei „Învățarea în lumea digitală”).

Toate aceste rezultate sunt sub mediile înregistrate de țările membre OCDE, ceea ce situează România pe locul 55 în clasamentul celor 91 de țări participante.

Sursa foto: OECD
  • Ministerul Educației și Cercetării (MEC), într-un comunicat de presă: ”Pentru România, ca stat aflat în proces de aderare la OCDE, aceste rezultate trebuie privite și în contextul mai larg al nivelului nostru de dezvoltare și al decalajelor pe care le avem încă de recuperat. În România, Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor se situează la aproximativ 71% din media țărilor membre OCDE, iar ponderea populației cu vârste între 25 și 64 de ani care are studii superioare este de 19%, comparativ cu 41%, media țărilor membre OCDE.”

Față de testarea PISA 2022, România a înregistrat un scor mai mic atât la Lectură (cea mai mare scădere), cât și la Matematică și Științe.

”La Științe și Matematică, rezultatele din 2025 sunt apropiate de cele din 2022, ceea ce indică o evoluție relativ stabilă, la Lectură înregistrându-se o scădere de 16 puncte. 48% dintre elevii români ating nivelul minim de competență (nivelul 2) la Matematică, 52% la Lectură și 54% la Științe, sub mediile țărilor membre OCDE de 65%, 69% și, respectiv, 74%. Proporția elevilor cu performanțe ridicate (nivelul 5 sau 6) este: 2% la Științe, aproximativ 4% la Matematică și 1% la Lectură, față de mediile OCDE de 7%, 8% și, respectiv, 6%”, a precizat MEC.

  • MEC: ”Datele confirmă o disparitate socioeconomică. Dezavantajul socioeconomic se concentrează în unități de învățământ din mediul rural – există, în continuare, decalaje mari, de aproximativ 100 de puncte, între rezultatele elevilor care învață în unități de învățământ din mediul urban față de cei din unități de învățământ din rural, pentru toate cele trei domenii (Matematică, 109 puncte; Științe, 98 de puncte; Lectură, 94 de puncte).”

Sursa citată mai precizează că elevii români raportează un nivel de curiozitate peste media țărilor membre OCDE (77%, față de 73%) și atitudini pozitive privind protecția mediului (73% se declară interesați să contribuie profesional la protejarea mediului, față de 62% media țărilor membre OCDE).

  • Totodată, arată ministerul, implicarea părinților în educație s-a menținut relativ stabilă între 2022 și 2025, spre deosebire de scăderea semnificativă înregistrată la nivelul OCDE, iar proporția elevilor din școli cu politici de interzicere a utilizării telefoanelor mobile a urcat de la 22% în 2022, la 49% în 2025, ajungând la nivelul mediei țărilor membre OCDE.
  • Datele arată de asemenea că distragerea atenției de către dispozitivele digitale la orele de Științe este asociată cu scoruri mai mici, diferența fiind mai mare în România (18 puncte) decât media țărilor membre OCDE (11 puncte).

Prioritățile anunțate de MEC în contextul datelor studiului PISA 2025, ale studiilor IEA, precum și al rezultatelor obținute la evaluările naționale:

  • identificarea timpurie și sprijin pentru alfabetizarea funcțională;
  • implementarea sistemului național de evaluare standardizată, pentru a permite, la nivel național, comparații valide ale performanței elevilor de la un an la altul;
  • monitorizarea integrată a participării școlare și a progresului în învățare;
  • reducerea decalajelor urban-rural și a celor socioeconomice, ca obiectiv explicit de politică publică – sprijin – sprijin multianual consistent pentru școlile cu dezavantaje multiple;
  • acces la servicii și oportunități educaționale în mediul rural (diagnoza mai precisă a barierelor din fiecare comunitate rurală);
  • dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice – sprijin periodic centrat pe practica la clasă, cu monitorizarea calității implementării la clasă a achizițiilor dobândite în activitățile de formare, astfel încât investițiile în infrastructură realizate prin PNRR să se reflecte proporțional și în competențele elevilor, nu doar în dotarea școlilor;
  • alfabetizarea și utilizarea inteligenței artificiale (IA) în educație – dezvoltarea alfabetizării IA în școală, astfel încât să nu depindă de resursele și ghidajul disponibile în familie;
  • continuarea politicilor de reducere a utilizării necurriculare a dispozitivelor digitale în timpul orelor, în contextul asocierii dintre distragerea atenției la ore și scăderea performanței elevilor;
  • evaluarea impactului reformelor educaționale și monitorizarea proceselor – consolidarea SIIIR într-un sistem cu adevărat integrat care leagă datele administrative (demografice, socio-economice) de rezultatele evaluărilor și de participarea la programele educaționale;
  • utilizarea sistematică a datelor de context colectate prin PISA și prin studiile IEA – privind echitatea, climatul școlar, atitudinile față de învățare și utilizarea tehnologiei – ca reper pentru fundamentarea deciziilor de politici educaționale, inclusiv pentru măsurile privind participarea la educație a copiilor din grupuri vulnerabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.