Metodologia privind promovarea a doi ani de studii într-un an școlar a fost publicată miercuri, 8 ianuarie, în Monitorul Oficial. Programul se aplică în toate ciclurile de învățământ – primar (începând cu clasa a III-a), gimnazial și liceal, fiind excluse clasele de început de ciclu de învățământ. Conform documentului, elevii înscriși în program sunt obligați să se prezinte la cel puțin 50% din orele prevăzute pentru anul curent și la cel puțin 40% din orele celui de-al doilea an de studii. Evaluarea se realizează prin evaluare curentă și evaluare sumativă.
”Elevii capabili de performanțe școlare înalte pot promova doi ani de studii într-un an școlar, ca parte a parcursului educațional subsumat învățământului preuniversitar obligatoriu. (…) Accelerarea promovării se realizează prin parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar de către elevii care au rezultate școlare excepționale și care au capacitatea fizică și intelectuală de a se adapta cerințelor parcurgerii acestui proces și integrării lor într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare”, prevede metodologia aprobată prin ordin al ministrului Educației.
Potrivit documentului, parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar se face pentru doi ani de studii consecutivi: anul în care este înscris elevul în urma promovării, în regim obișnuit („an curent/clasă curentă”) și anul următor acestuia, pe care elevul îl parcurge suplimentar, în același timp cu anul curent („al doilea an de studiu”).
Metodologia stabilește că parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar se poate realiza o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învățământ: primar, gimnazial și liceal. Clasele de început de ciclu de învățământ se exclud din program, iar în învățământul primar, înscrierea se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a.
Condiții de înscriere
Elevii care se înscriu în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecție:
1. pentru cei care se înscriu pentru parcurgerea claselor a III-a și a IV-a:
- să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu;
- să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la purtare;
2. pentru cei care se înscriu în program la nivel gimnazial și liceal:
- media generală 10 la fiecare disciplină de studiu pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal;
- să aibă, în anul școlar anterior anului curent, media anuală 10 la purtare;
3. pentru toți elevii care se înscriu în program:
- să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare clasei curente, cu un punctaj de cel puțin 80% din totalul punctajului acordat pe test.
Documentele necesare pentru înscrierea elevilor în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar: cererea părintelui/reprezentantului legal al elevului, dosarul personal (vezi mai jos conținutul dosarului), rezultatul obținut la testul interdisciplinar, avizul favorabil al consilierului școlar, avizul favorabil al medicului școlar sau al medicului de familie și avizul consiliului profesoral al unității de învățământ
Desfășurarea programului
Conform metodologiei, parcurgerea celor doi ani de studii într-un an școlar se realizează prin frecventarea a cel puțin 50% din cursurile școlare aferente anului curent și a cel puțin 40% din cursurile școlare aferente celui de-al doilea an de studiu, conform planului personalizat de învățare elaborat de comisia de monitorizare.
În vederea promovării a doi ani de studii într-un an școlar, elevul va fi evaluat la fiecare disciplină/modul din planul-cadru de învățământ al celor doi ani. Pentru încheierea situației școlare, acesta susține evaluări periodice sumative, pe durata anului școlar, după cel de-al doilea modul și pe durata celui de-al cincilea modul.
- Probele de evaluare pot fi: scrise, orale, practice și de aptitudini incluse în planul personalizat de învățare, calendarul acestora fiind stabilit de comun acord de către părinte/tutorele legal, elev și dirigintele clasei și avizat de către consiliul profesoral.
Întreruperea programului de promovare a doi ani de studii într-un an școlar se realizează în următoarele situații:
- la cererea elevului sau a părintelui/reprezentantului legal al elevului;
- dacă la finalul celui de-al doilea modul, calificativul obținut este „Bine” — pentru elevii din ciclul primar, respectiv media notelor la evaluarea curentă pe discipline este mai mică de 9 — pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal;
- dacă elevul nu promovează evaluările periodice sumative la cel puțin 3 dintre disciplinele/ modulele la care a optat pentru evaluarea sumativă;
- la recomandarea argumentată a comisiei.
În urma întreruperii programului, elevul își continuă studiile în clasa curentă.
Pașii pentru înscrierea în program
- Cererea de înscriere în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar se depune de către părintele/reprezentantul legal al elevului la unitatea de învățământ la care este înscris elevul, în perioada 1 martie — 1 mai a anului școlar precedent celui de intrare în program.
- Cererea de înscriere este analizată de consiliul de administrație al unității de învățământ care decide aprobarea sau respingerea acesteia, în funcție de rezultatele școlare obținute de elev până la depunerea cererii.
- După aprobarea cererii de înscriere, elevul va susține un test interdisciplinar care va evalua competențele dobândite în anul școlar precedent celui de intrare în program. Testul va fi susținut până la sfârșitul anului școlar în care a depus cererea de intrare în program.
- După aprobarea cererii de înscriere, consiliul de administrație solicită consilierului școlar, medicului școlar, profesorului pentru învățământ primar/profesorului diriginte și, după caz, cadrelor didactice care predau la clasa la care este înscris elevul elaborarea și depunerea rapoartelor.
- Avizarea intrării elevului în program este realizată de consiliul profesoral al unității de învățământ la care s-a depus cererea, pe baza analizei dosarului personal și a rezultatelor testului interdisciplinar.
- Dosarul personal al elevului cuprinde: portofoliul educațional al elevului, întocmit conform legislației în vigoare; raportul profesorului pentru învățământul primar/dirigintelui, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”; raportul fiecărui profesor al clasei, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”, în cazul elevilor din învățământul gimnazial și liceal; raportul consilierului școlar privind capacitatea de adaptare la parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar și de integrare într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”; raportul medicului școlar sau al medicului de familie privind starea de sănătate și dezvoltarea fizică a elevului, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”.
- Avizul favorabil este dat de consiliul profesoral în situația în care sunt îndeplinite simultan următoarele condiții: există avizul favorabil al consilierului școlar; există avizul favorabil al medicului școlar sau al medicului de familie; există avizul favorabil al profesorului pentru învățământ primar/dirigintelui; există avizul favorabil a cel puțin 50% dintre profesorii clasei; punctajul obținut la testul interdisciplinar este de cel puțin 80% din punctajul total al testului.
- În cazul în care raportul consilierului școlar și/sau al medicului școlar/medicului de familie se finalizează cu propunerea „respins”, se poate cere o altă opinie de la un specialist agreat de către unitatea de învățământ/inspectoratul școlar. Dacă a doua opinie coincide cu prima, dosarul este respins. Respingerea cererii de înscriere în program de către consiliul profesoral nu poate fi contestată.
Monitorizarea elevilor la începutul anului școlar
Potrivit metodologiei, demararea procesului de promovare a doi ani de studii într-un an școlar este condiționată de monitorizarea, pe o perioadă de șapte săptămâni după începerea anului școlar, a elevului care frecventează și cursurile clasei în care a fost repartizat pentru cel de-al doilea an de studiu de către comisia constituită la nivelul unității de învățământ.
În perioada de monitorizare sunt obligatorii organizarea de evaluări la fiecare disciplină de studiu, precum și susținerea unor teste specifice aplicate de către consilierul școlar.
În urma monitorizării elevului, comisia constituită în unitatea de învățământ redactează un raport de monitorizare, finalizat cu propunerea de avizare pentru începerea programului, în care se consemnează toate rezultatele obținute de către elev la evaluările și la testele specifice administrate.
Evaluarea elevilor înscriși în program
La începutul anului școlar, după avizarea începerii programului, se elaborează planul personalizat de învățare de către unitatea de învățământ, prin consultarea părintelui/reprezentantului legal al elevului.
- Elevul este obligat să se prezinte la cel puțin 50% din orele prevăzute pentru anul curent și la cel puțin 40% din orele celui de-al doilea an de studii. De asemenea, elevul este obligat să se prezinte la cel puțin 75% din evaluările curente convenite. Verificarea prezenței la cursuri și la evaluări se face de către profesorul pentru învățământ primar/dirigintele clasei curente. Consilierul școlar va monitoriza evoluția emoțională și comportamentală a elevului pe toată durata programului.
- În programul de promovare a doi ani de studii într-un an școlar, evaluarea elevilor se realizează prin evaluare curentă și evaluare sumativă. Evaluarea curentă se desfășoară pe parcursul anului școlar, la cel puțin 50% din totalul disciplinelor clasei curente și la cel puțin 40% din orele celui de-al doilea an de studiu. Evaluarea sumativă se realizează după primele două module, respectiv pe durata celui de-al cincilea modul, conform calendarului stabilit. Notarea se face cu calificative pentru ciclul primar, respectiv note pentru ciclul gimnazial și liceal.
Întreruperea procesului de promovare a doi ani de studii într-un an școlar se realizează în următoarele cazuri: la cererea elevului sau a părintelui/reprezentantului legal al elevului; nepromovarea evaluărilor sumative la cel puțin trei dintre disciplinele/modulele pentru care a optat pentru evaluarea sumativă; la recomandarea argumentată a comisiei.
La întreruperea procesului de promovare a doi ani de studii într-un an școlar, elevul își continuă școlarizarea în unitatea de învățământ și în clasa curentă. Pentru disciplinele la care elevul nu a promovat evaluarea sumativă, situația școlară se consideră neîncheiată.