Bacalaureat 2023, simulare județeană Bacău. Subiectele și baremul de corectare la Limba și literatura română

0

SIMULARE JUDEȚEANĂ BAC 2023, Bacău. Elevii claselor a XII-a din județul Bacău au susținut, miercuri, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării județene a examenului de Bacalaureat. Subiectele și baremul de corectare au fost publicate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău. 

Limba și literatura română, Simulare județeană BAC 2023 – Bacău  (februarie 2023)

Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează, miercuri și joi, simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat. Elevii au susținut, miercuri, proba la Limba și literatura română, iar joi vor avea proba la Matematică sau Istorie.

Rezultatele obținute de elevi la simulările județene vor fi analizate la nivelul fiecărei unități
de învățământ în care s-au desfășurat testările, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele de la simulare vor fi trecute în catalog numai dacă elevii vor solicita acest lucru.

Simularea la nivel național a examenului de Bacalaureat 2023 va avea loc în perioada 27-30 martie, iar examenul propriu-zis va începe în data de 12 iunie cu probele de evaluare a competențelor.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.