Propunerile Alianței „O Voce pentru Educaţie” pentru noua lege a educației. Una dintre măsuri: rute flexibile de carieră pentru profesori

0

Profesionalizarea managementului școlar și rute flexibile de carieră pentru profesori se numără printre măsurile de reformă a sistemului de educație din România, susținute de Alianța „O Voce pentru Educație”. Constituită în luna aprilie cu scopul de a contribui la noua lege a educației, alianța a avut zilele trecute o a doua sesiune de lucru, în care 40 de reprezentanți din sectorul public, privat și non-guvernamental au discutat 10 puncte de reformă pentru educația din țara noastră, transmit organizatorii într-un comunicat de presă.

Întâlnirea a avut loc în cadrul Festivalului „Al 5-lea element EΔucația”, eveniment organizat anual de Finnish Teacher Training Centre, Asociația OvidiuRo și SuperTeach, cu susținerea ReThink Romania, care s-a desfășurat în perioada 4-7 mai, la Sfântu Gheorghe.

Formată din reprezentanți ai ONG-urilor, ai camerelor de comerț și mediului de business, alianța susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, se arată în comunicat.

”Alianța „O Voce pentru Educație” a deschis un canal de comunicare cu toate organizațiile participante care au experiență și legitimitate în educație, pentru a oferi o oportunitate autentică de contribuție la noul proiect de lege a educației. Astfel, setul de propuneri de reformă formulate în cadrul întâlnirii vor fi trimise către Ministerul Educației și Administrația Prezidențială, pentru a fi incluse în noua lege a educației”, precizează sursa citată. Printre măsurile discutate se numără:

  • Rute alternative de formare inițială pentru profesori, stagiatură obligatorie urmată de examen de licențiere în profesia didactică. Acestea vor urmări un profil unitar de competențe profesionale certificate de o instituție autonomă;
  • Rute flexibile de carieră, oportunități de evoluție atât pe orizontală, cât și pe verticală corelate cu structura de formare continuă;
  • Fiecare profesor va putea solicita și va primi sprijin personalizat de tipul: resurse pentru adaptarea activității de învățare la nevoile tuturor copiilor (inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale), mentorat, coaching, consiliere în utilizarea modelelor de bună practică;
  • Profesionalizarea managementului școlar prin standarde profesionale, referințe cadru pentru formarea profesională de specialitate pentru roluri de management educațional, care devine obligatorie și reglementată, asigurată de Ministerul Educației, ca o condiție pentru eligibilitatea candidatilor pentru rolurile manageriale.

Conform sursei citate, demersul inițiat de Alianța „O Voce pentru Educație” va continua sub forma unor grupuri tematice de lucru, pe 10 teme stringente de reformă: (1) Cariera didactică și parcursul profesional al cadrelor didactice, (2) Management școlar și guvernanța sistemului de educație, (3) Finanțare, (4) Curriculum (abordări curriculare pentru susținerea dezvoltării competențelor relevante în societatea actuală – literație, STEM și SEL – social and emotional learning), (5) Evaluarea rezultatelor învățării, (6) Alfabetizare funcțională, (7) Educație incluzivă, (8) Digitalizare, (9) Învățământ dual, (10) Infrastructură.

La întâlnirea Alianței „O Voce pentru Educație” de la Sfântu Gheorghe au participat consilierul pentru educație al Prim-Ministrului României, un consilier al Administrației Prezidențiale, secretari de stat și consilieri din Ministerul Educației, dar și reprezentanți ai UNICEF România, Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar (ARACIP) sau ai Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT).

  • „Zilele acestea am înțeles ce înseamnă împreună. Atunci când suntem toți preocupați de o educație mai bună pentru copiii noștri, facem eforturi comune de a aduce schimbarea esențială de care sistemul educațional din România are nevoie. Am pus laolaltă experiențe diferite care contribuie la un întreg ce ne dorim să dea un sens nou viitorului”, a spus Mariana Dogaru, președinte ARACIP, prezentă la sesiunea de lucru.
  • „Noi la Ministerul Educației considerăm că o reformă autentică trebuie să includă dezbateri de calitate cu toți stakeholderii relevanți pentru modernizarea școlilor din România. M-am bucurat de calitatea conversațiilor și relevanța propunerilor dezbătute astăzi și așteptăm cu interes propunerile finale care să ajute la transpunerea în lege a proiectului România Educată”, a declarat Radu Szekely, consilier al ministrului Educației.
  • „În primul rând, salut entuziasmul și dedicarea participanților, dar și conjuncția forțelor din societate pentru a avea o lege a educației cât mai adecvată viitorului pe care ni-l dorim. Dacă se vor regăsi ideile de aici în noua lege, putem spune că viitorul se scrie aici și că acesta va fi mai bun. Este crucială această coordonare și colaborare între Guvern și societatea civilă și ea trebuie menținută și chiar dezvoltată în viitor”, a spus Sorin Costreie, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului.
  • ”Cred în puterea noastră de a muta munții din loc și în inteligența individuală și colectivă pentru a contribui la una din cele mai ample mișcări de reformă educațională ce au avut loc până acum în România. Îmi doresc un context favorabil care să permită transformarea în realitate a acestor propuneri de reformă”, a precizat Elena Lotrean, fondator Finnish Teacher Training Centre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.