Sindicatele din educație amenință cu grevă generală: ”După 3 ianuarie s-ar putea să apară neplăcuta surpriză să se pună lacătul pe şcoli”

0

Varianta intrării angajaţilor din educaţie în grevă generală în ianuarie, situaţie care ar duce la închiderea unităţilor de învăţământ, este foarte probabilă, deoarece angajaţii se simt umiliţi de faptul că Guvernul nu intenţionează să le majoreze anul viitor salariile conform legii, au declarat, vineri, pentru Agerpres, liderii a două federaţii sindicale din învăţământ.

„Primim foarte multe semnale contondente, reacţiile sunt extrem de dure, oamenii vor să protesteze. Aşa cum am transmis şi Guvernului astăzi, după 3 ianuarie se va ajunge foarte probabil la o grevă generală, adică s-ar putea să apară neplăcuta surpriză să se pună lacătul pe şcoli. Am transmis asta, astăzi, unui consilier al prim-ministrului, să îi comunice, pentru că lucrurile nu mai pot fi acceptate aşa cum sunt”, a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) Spiru Haret, Marius Nistor, a confirmat că posibilitatea unei greve generale este una reală.

„În condiţiile actuale, da (închiderea şcolilor în urma unei greve generale – n. r.) e o posibilitate reală”, a spus acesta. El a precizat că membrii FSE „Spiru Haret”, FSLI şi „Alma Mater” vor picheta, luni, sediul Guvernului.

„Începând de luni, vor fi demarate acţiuni de protest, cu pichetarea Guvernului, începând cu ora 12:30. Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ – Spiru Haret, FSLI şi Alma Mater – vor fi luni în Piaţa Victoriei. Acţiunea va continua şi în zilele următoare şi va fi urmată, bineînţeles, şi de alte forme de protest, solicitate de membrii noştri de sindicat – neîncheierea situaţiilor şcolare şi chiar grevă generală”, a menţionat Marius Nistor.

Preşedintele „Spiru Haret” a menţionat că Executivul intenţionează să majoreze salariile angajaţilor din educaţie cu 4%, însă aceştia ar trebui să primească aproximativ 17%.

„Dacă aseară se discuta de îngheţarea salariilor din învăţământ, prin prorogarea creşterilor salariale stabilite pe Legea 153 – ar fi însemnat al treilea an consecutiv – astăzi, să vii să spui că le dai o pătrime din ceea ce ar trebui să primească, şi de fapt pătrimea nu este pătrime, e jumătatea pătrimii, deci cam 4% în medie, sau mai precis 50-60 de lei în medie, nu înseamnă altceva decât umilinţă şi bătaie de joc la adresa întregului corp profesoral şi a salariaţilor din educaţie. Ca să nu mai vorbim că Guvernul nu se gândeşte câtuşi de puţin şi la personalul nedidactic, care nu e prevăzut în această aşa-zisă pătrime, personal care e absolut indispensabil, mai ales în perioadă de pandemie.

Trebuia să primim două tranşe, care înseamnă peste 17%, iar dacă e să le reactualizăm cu rata inflaţiei ne ducem pe la 25%, pentru că în momentul de faţă tot ceea ce înseamnă aşa-zisă creştere salarială este de fapt doar o acoperire parţială a inflaţiei din ultimii ani. Şi bineînţeles că oamenii îşi pun întrebarea că la cât a duduit economia în ultimii doi ani, la aşa ceva am ajuns? Încă un an de restricţii (de îngheţare a majorărilor – n. r.)? În mod normal, premierul trebuia să se întâlnească cu reprezentanţii salariaţilor din învăţământ înainte să apară proiectul de ordonanţă de urgenţă care aseară prevedea îngheţarea salariilor în educaţie, iar astăzi, chipurile, prevede acordarea unei creşteri în medie de 4%. Faci întâlnirea înainte, nu faci întâlnirile după ce izbucneşte un conflict. Oamenii se simt efectiv umiliţi de tot ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme”, a precizat Marius Nistor.

La rândul său, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, a apreciat că Guvernul a demonstrat că are alte priorităţi decât educaţia, iar un profesor tânăr nu poate trăi cu un salariu de puţin peste 2.200 de lei pe lună.

„Revendicarea noastră principală este una de bun-simţ şi, practic, ea se referă la atingerea în 2022 a salariilor din grilă, aşa cum este în Legea 153. Să nu uităm că acest lucru trebuia să se întâmple din septembrie 2020. În septembrie 2020, chiar în condiţiile în care existau bani prinşi în Legea bugetului, ministrul de Finanţe de atunci, domnul Florin Cîţu, a refuzat să dea această mărire. Oamenii s-au aşteptat totuşi să se întâmple anul acesta, în septembrie 2021, numai că anul acesta iarăşi am fost omişi şi, surpriză, acum, în proiectul Legii bugetului pe anul 2022, în primă fază, Guvernul a propus să nu acorde nimic, să îngheţe, şi aseară au găsit cei de la Finanţe nişte bani ca să ne dea o mărire de 4%. Deci, mărirea nu este de 8%, cât ar însemna o tranşă, ci este de 4%. Deci, noi trebuia să avem 16% în total, iar din 16% dau doar 4%. Ca sumă brută e undeva la 120 de lei pentru un profesor, care înseamnă sub 70 de lei net. Asta este o bătaie de joc, iar oamenii sunt extrem de revoltaţi. Ultima mărire a fost la 1 ianuarie 2020, acea pătrime.

Având în vedere faptul că inflaţia cumulată depăşeşte 10% în 2020 – 2021, era mai mult decât normal să se dea 16%. Ori, cu 4% e clar că mulţi dintre cei din învăţământ sunt chiar sub limita de subzistenţă. Dacă ne gândim la un profesor tânăr care are acum 2.200 şi ceva de lei net, plus 70 de lei în plus, vă daţi seama că tot în categoria săracilor este. Un profesor nu poate să trăiască, dacă mai are şi familie… Deci, e clar: Guvernul are alte priorităţi. Să nu uităm că cele mai multe categorii socio-profesionale au ajuns deja la nivel maxim (…) am crezut că va veni şi rândul nostru. Iată însă că nu a venit încă şi e clar că o asemenea chestie nu mai poate fi tolerată”, a susţinut Hăncescu.

Preşedintele FSLI a subliniat că cele trei organizaţii sindicale din învăţământ vor face front comun în ceea ce priveşte acţiunile de protest împotriva Guvernului.

„Şansele de grevă generală în ianuarie sunt foarte mari, având în vedere mesajele pe care le primesc de la liderii de sindicat şi de la membrii de sindicat. Nu au mai fost demult aşa de înverşunaţi, mai ales că în ultima perioadă au primit şi multe sarcini suplimentare – au fost şi împachetatori de teste de salivă, ore pierdute, plus alte sarcini în afară de obligaţiile pe care le au în fişa postului, şi acum, când văd această lovitură cruntă – ‘păi, stai puţin, adică chiar suntem luaţi de proşti?’. Noi avem şi salariaţi cu 1.700 de lei, personal nedidactic, oamenii nu vor avea cum să suporte. Sunt extrem de mulţi oameni nemulţumiţi, şi nemulţumiţi radical. Au spus că nu mai stau la discuţii. Vom face front comun, vom merge împreună. Acesta e motivul pentru care de luni încep protestele”, a explicat Simion Hăncescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here