Corina Atanasiu, propunerea USR pentru funcția de ministru al Educaţiei în cabinetul Cioloș. Programul de guvernare – document

0
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene

Corina Atanasiu, fost secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este propunerea USR pentru funcția de ministru al Educației în cabinetul Dacian Cioloș. Comitetul Politic al Uniunii a validat, duminică, lista miniştrilor şi programul de guvernare cu care premierul desemnat se va prezenta în Parlament. Printre măsurile în Educație din programul de guvernare se numără decalarea anului școlar (vacanță de două săptămâni, cu recuperare în perioada verii), școală online în localitățile cu incidență peste 6 la mie (excepție: învățământul preșcolar și primar și elevii din clasele terminale) și desfiinţarea inspectoratelor şcolare.

Lista cu miniştrii propuşi în Guvernul Dacian Cioloş şi programul de guvernare au fost depuse, luni, la Parlament. Candidații vor fi audiați în comisiile de specialitate, iar votul pentru învestirea Guvernului se va da în plenul comun al celor două Camere. Conform Constituţiei României, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Lista Guvernului propus de USR

  • Prim ministru – Dacian Cioloș
  • Ministerul Finanțelor – Dragoș Pîslaru
  • Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica
  • Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – George Cățean
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Goțiu
  • Ministerul Justiției – Stelian Ion
  • Ministerul Apărării Naționale  – Nicu Fălcoi
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ionuț Moșteanu
  • Ministerul Energiei – Cristina Prună
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă
  • Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Oana Țoiu
  • Ministerul Sănătății – Ioana Mihăilă
  • Ministerul Culturii – Iulia Popovici
  • Ministerul Tineretului și Sportului – Tudor Pop
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Monica Berescu
  • Ministerul Educației – Corina Atanasiu

    Sursa foto: Facebook/ USR PLUS

Cine este Corina Atanasiu

Corina Atanasiu s-a născut la 5 august 1974. A urmat Facultatea de Sociologie, Psihologie, Pedagogie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti, devenind licenţiată în ştiinţele educaţiei (1998). Are un master în Administraţie Publică (2005-2007) la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti şi un master în Politici Publice (2018-2020) la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti, relatează Agerpres.

În perioada 27 ianuarie – 8 septembrie 2021 a deţinut funcţia de secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, iar între octombrie 2020 și ianuarie 2021 a ocupat postul de consilier local din partea USR PLUS în cadrul Consiliului local al Municipiului Focşani.

S-a alăturat USR în 2018 şi în februarie 2020 a fost aleasă preşedinte al USR Focşani. A fost candidatul Alianţei USR PLUS la Primăria municipiului Focşani, la alegerile locale din 27 septembrie 2020.

În perioada aprilie 2014 – ianuarie 2021 a fost director executiv al Centrului de Analiză şi Inovare Economico-Socială – CAIES.

Programul de guvernare

Măsuri propuse de USR în contextul crizei sanitare/ pentru sistemul de educație:

  • Decalarea anului școlar: vacanță 2 săptămâni, cu recuperare în perioada verii; 
    revenire în format fizic în localitățile cu incidență sub 6/mie după cele 2 săptămâni, cu continuare online pentru restul localităților. Excepție: învățământul preșcolar și primar și elevii din clasele terminale, care continuă în format fizic.
  • Reluarea testării în școli: testare nazală (neinvazivă), gratuită, efectuată de personal medico-sanitar, pentru copiii și personalul didactic și auxiliar simptomatic sau contact.
  • Dezvoltarea unei platforme de evaluare online a competențelor elevilor.
  • Recrutarea directorilor și directorilor adjuncți de către Consiliile de administrație ale unităților de învățământ.
  • Deschiderea ocupației de manager școlar către alte categorii de profesioniști în management.
  • Desființarea inspectoratelor școlare și mutarea centrului de decizie de la nivelul politic (minister și primărie) la nivelul consiliului de administrație al școlii, pentru școlile publice.
  • Un curriculum național suplu, eficient, orientat spre dezvoltarea de competențe completat în proporție de peste 30% de curriculum a decizia elevului/ școlii/ comunității.
  • Realizarea în regim de urgență a planurilor-cadru și a programelor școlare pentru liceu;
  • Curriculum 2.0 pentru o economie globală care să pregătească generațiile viitoare să facă față unor schimbări rapide în societate.
  • Finalizarea sistemului integrat de management al carierei didactice prin constituirea unui registrului de portofolii digitale ale profesorilor. Eliminarea “dosarelor cu șină” necesare la fiecare concurs sau examen. Un singur link la portofoliul propriu actualizat oricând pe parcursul anului poate da dreptul profesorului de a se înscrie. Acest registru va reprezenta și o bază de date utilă pentru diagnoză și elaborare de politici publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.