Formularul pe care părinții îl vor completa pentru testarea copiilor în școli a fost modificat – document

0

Formularul prin care părinţii îşi dau consimţământul pentru testarea antigen a copiilor care prezintă simptome asociate cu boala COVID-19 a fost modificat. Ministerul Educației a trimis noul document în rețeaua școlară, duminică seara, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

  • Descarcă de AICI formularul de exprimare a consimțământului pentru testarea copiilor în școli – forma finală

Ministrul Educației a precizat că nu există obligativitatea completării acestui formular de consimțământ la începerea semestrului II.

Nu există niciunde obligativitatea şi nici nu ar putea să existe obligativitate. Pe de altă parte, acei părinţi care doresc să-şi dea acordul înainte, nu pot fi opriţi. Iarăşi, nu există o reglementare, este normal. Însă, aceste acorduri trebuie preluate de cineva şi trebuie prelucrate de către un operator certificat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (…)

Acel formular trebuie să fie scris şi semnat şi va fi necesar în cazul în care copilul prezintă simptome sau în cazul în care sunt colegi contacţi direcţi ai unui caz confirmat, subliniez confirmat, nu numai cu supoziţii, cu simptome. Acel formular nu este necesar în prima zi de şcoală, nu scrie niciunde. Dacă cineva vrea să-l ducă în prima zi de şcoală, noi vom încerca să acoperim şi această situaţie şi să transmitem precizări către şcoli în aşa fel încât luni profesorii să le primească de la acei părinţi care benevol, voluntar doresc”, declara Sorin Cîmpeanu, sâmbătă seara.

Citește și: Sorin Cîmpeanu spune că formularul pentru testare va fi schimbat: ”A fost o grabă care nu face bine într-o situaţie deja tensionată”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.