O temă altfel în școala online. „Rahova Express”, un mini-tur al cartierului făcut de elevii învățătoarei Consuela Colțan FOTO

0

Învățătoarea Consuela Colțan și-a provocat elevii de clasa a III-a la o temă altfel care i-a scos din casă și din fața calculatoarelor. Însoțiți de părinți, copiii au făcut un ”mini-tur al cartierului” într-un joc pe care ei l-au numit „Rahova Express”, în care au avut de descoperit indicii, pe un anumit traseu, cu ajutorul unei aplicații mobile. 

Elevii s-au bucurat astfel de o activitate în care au petrecut și timp în aer liber, au aflat și lucruri noi și au dus până la capăt un joc cu ajutorul celor învățate la clasă. 

”Mi-am dorit mult să îi mai scot pe elevi din case, să mai facă puțină mișcare și să participe cu entuziasm și curiozitate la o nouă activitate. Zis și făcut! Am gândit un traseu, în cartierul nostru (Rahova), cu indicii înlănțuite și lăsate în parc, în curtea școlii, în magazine, în scări de bloc și indicații atașate unei hărți, realizate cu ajutorul aplicației thinglink, a scris Consuela Colțan, pe Facebook.

Potrivit învățătoarei, copiii au avut nevoie de un telefon cu date mobile pentru a avea acces, pe parcursul traseului, la harta cu indicii din Thinglink, la WhatsApp și la Google Maps, iar pentru rezolvarea jocului și-au folosit cunoștințele acumulate la limba română, matematică și educație civică.

”De asemenea, le-am comunicat și regulile ce trebuie respectate în acest joc: să fie însoțiți de un adult; să poarte mască și mănuși de protecție; să păstreze distanța față de ceilalți oameni; să rezolve singuri toate sarcinile, fără niciun ajutor; să se comporte cuviincios, respectuos cu persoanele cu care interacționează pe traseu. Copiii care au ajuns în ultima locație au fost premiați și declarați „cetățeni de onoare ai cartierului”, relatează învățătoarea.

Consuela Colțan a preluat și impresiile copiilor după ce au participat la jocul ”Rahova Express”. Ce au spus elevii:

  • Robert: „Mi-a plăcut mult traseul pentru că este foarte creativ. M-am simțit foarte fericit și curios. Am fost pe traseu cu Antonia și ne-am distrat și noi și părinții.”
  • Luca: „A fost foarte interesant! Am învățat să introduc coordonatele unei locații și m-am descurcat să ajung din punctul A în punctul E, rezolvând toate provocările de la fiecare punct. La final, m-am bucurat și de premiul primit.”
  • Nicola: „Mami, ce tare e doamna! Cred că suntem singurii copii care au avut o temă fără să scriem pe caiete.”

Câteva imagini din timpul jocului, postate de învățătoarea Consuela Colțan:

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.