Monica Anisie, despre profesorii care refuză să predea online: ”Se pot lua măsuri”. Ministrul a dat două exemple din Vrancea și Dâmbovița

0
Foto: digi24.ro

Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că se vor lua măsuri în cazul profesorilor care refuză să susțină orele online. Ministrul a dat două exemple din Vrancea și Dâmbovița, unde un profesor și o învățătoare au fost sancționați pentru că nu au vrut să predea în sistem online.

”Am dat un mesaj foarte clar că trebuie să se mobilizeze toți profesorii și să desfășoare activitățile în conformitate cu prevederile legale. Dacă nu, se pot lua și măsuri. De exemplu, în județul Vrancea, deja s-a luat o astfel de măsură: un profesor a fost sancționat pentru că nu a vrut să continue învățarea în sistem online. I-au fost tăiate orele respective, deci a avut o tăiere de la salariu, dar a primit și o sancțiune disciplinară. În județul Dâmbovița, chiar s-a ajuns la desfacerea contractului de muncă pentru o învățătoare care nu a dorit să susțină orele online”, a declarat ministrul Educației, sâmbătă , la Știrile ProTV.

Potrivit sursei citate, învățătoarea care a rămas fără contract de muncă pentru că a refuzat să susțină orele online preda la școala din Ocnița, județul Dâmbovița.

Întrebată dacă există o programă pentru predarea online, Monica Anisie a spus că aceasta este aceeași, nu a fost schimbată.

”Programa este aceeași, modalitățile de adaptare a programei la predarea online sunt pe site-ul Ministerului Educației”, a spus ministrul Educației.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.