Reprezentanții elevilor și părinților din București-Ilfov: ”Solicităm măsuri urgente împotriva vinovaţilor în cazul Școlii 133”

0
Foto: stiri.tvr.ro

Asociația Elevilor din București și Ilfov şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti solicită de urgenţă să se ia măsuri în cazul Școlii nr.133 din Capitală, unde mai mulţi elevi au fost transportaţi la spital din cauza unei igienizări. ”Considerăm că autorităţile trebuie să întreprindă măsuri atât împotriva conducerii şcolii, cât şi împotriva echipei de igienizare, deoarece elevii s-au aflat în risc încă de la intrarea în unitatea de învăţământ”, se arată într-un comunicat de presă al asociației. 

”Este inadmisibil ca aceste cazuri să existe în şcoli, elevii trebuie să fie în siguranţă pe tot parcursul educaţional al acestora, iar cu atât mai mult, instituţiile statului trebuie să vegheze asupra siguranţei elevilor la şcoală”, spun reprezentanții elevilor și părinților din București-Ilfov.

Comunicatul integral transmis de Asociația Elevilor din București și Ilfov:

Elevii sunt în pericol! Solicităm măsuri urgente împotriva vinovaţilor în cazul şcolii 133!

Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), organizația reprezentativă a elevilor dincapitală și județul Ilfov, cât şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti (FNAP Bucureşti) solicită de urgenţă să se ia măsuri în cazul şcolii nr.133 din Sectorul 4 al Capitalei!

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov şi FNAP Bucureşti solicită de urgenţă Ministerului Educaţiei cât şi Ministerului Sănătăţii să ia măsuri în ceea ce priveşte cazul petrecut astăzi la şcoala nr. 133 din Capitală, unde mai mulţi elevi au fost transportaţi la spital din cauza unei igienizări efectuate luni, 20 ianuarie.

Considerăm că autorităţile trebuie să întreprindă măsuri atât împotriva conducerii şcolii, cât şi împotriva echipei de igienizare, deoarece elevii s-au aflat în risc încă de la intrarea în unitatea de învăţământ.

Este inadmisibil ca aceste cazuri să existe în şcoli, elevii trebuie să fie în siguranţă pe tot parcursul educaţional al acestora, iar cu atât mai mult, instituţiile statului trebuie să vegheze asupra siguranţei elevilor la şcoală.

„Considerăm că această greşeală este una ce trebuie imediat sancţionată, deoarece sănătatea elevilor nu trebuie în nici un caz pusă în pericol de către nici un factor în timpul procesului educaţional, cu atât mai mult când vina aparţine chiar Direcţiei de Sănătate Publică şi conducerii şcolii.’’- a declarat Rădulescu Nicolae-Alexandru, președinte AEBI

,,Direcţia de Sănătate Publică să verifice cu mai multă atenţie firmele care prestează servicii de dezinsecţie şi dezinfecţie în incinta unităţilor de învăţământ, pentru că, după cum se observă, viaţa copiiilor noştri este pusă în pericol. Mai ales în condiţiile în care există şi iminenţa unei epidemii de gripă, iar aceste servicii sunt imperios necesare.’’ – a declarat Eugen Ilea, preşedinte FNAP Bucureşti.”

Citește și: Şcoala 133 din Capitală, evacuată la o zi după igienizare. 18 elevi au fost transportaţi la spital

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.