Rezultate Simulare BAC 2019. Elevii claselor a XI-a și a XII-a află ce note au obținut

0

REZULTATE SIMULARE BAC 2019. Potrivit Calendarului de organizare a Simulării examenelor naționale, rezultatele obținute de elevii claselor a XI-a și a XII-a la Simularea examenului de Bacalaureat 2019 vor fi comunicate vineri, 29 martie. Rezultatele înregistrate de fiecare elev în parte nu se publică pe internet, acestea fiind comunicate în unitățile de învățământ. Notele pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depuse de elevi sau de părinții acestora. 

Rezultatele de la Simularea BAC 2019 vor fi afișate la nivelul fiecărei școli, iar Ministerul Educației va realiza o statistică la nivel național pe care urmează să o publice.

Rezultatele obținute de liceeni la Simularea BAC 2019 vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la
simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat, în perioada 18 – 21 martie 2019, simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat.

Simularea s-a adresat elevilor înscriși în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă la începutul anului școlar 2018-2019, dar și elevilor claselor a XI-a zi și a XII-a seral/frecvență redusă, învățământ de masă.

CALENDARUL PROBELOR SIMULARE BAC 2019: 

18 martie: Limba şi literatura română – proba E) a) 
19 martie: Limba şi literatura maternă – proba E) b) 
20 martie: Proba obligatorie a profilului – proba E) c) 
21 martie: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – doar pentru elevii claselor a XII-a 
29 martie: Comunicarea rezultatelor 

Subiectele au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, fiind proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată.

Potrivit CNEE, evaluarea lucrărilor a fost realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii au susținut simularea.

Citește și: REZULTATE SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. Aproape jumătate dintre elevi nu au reușit să ia media 5. Rezultate slabe la Matematică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.