Cîmpeanu: Avem nevoie în școală de avocați, finanțiști, medici, arhitecți. Nu intră oricum, intră după ce probează că au achiziționat competențele teoretice

0

Persoanele cu studii superioare care nu au pregătire didactică și vor să predea în școli vor fi evaluate de Centrul Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică, înainte de a intra în anul de stagiatură, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. ”Acest centru național va avea sarcina de a verifica competențele teoretice la intrarea în stagiatura didactică. Deci nu intră oricum, intră după ce probează că au achiziționat acele competențe teoretice. Apoi, într-un an de stagiatură, sub îndrumarea unui mentor, își demonstrează și abilitățile pedagogice și abia apoi susține examenul de licențiere”, a declarat Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat marți, într-o emisiune la TVR INFO, despre prevederea din proiectul legii învățământului preuniversitar care le permite absolvenților cu studii superioare să devină profesori, fără să fi urmat modulul de pregătire psihopedagogică sau masterul didactic.

Prevederea din proiect: ”(1) Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru cariera didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de 2 ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii. (2) Prin excepție, pot opta pentru cariera didactică și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială prevăzută la alin.(1), sub condiția susținerii și promovării unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică, organizat de CNFDCD la nivelul structurilor teritoriale.”

Răspunsul ministrului Educației: ”În noua lege avem până la 30% curriculum la dispoziția școlii. O educație mult mai apropiată de elev, de nevoile elevului. Asta presupune o diversificare a paletei de discipline pentru a răspunde nevoii personalizate, individualizate… (…) Avem de asemenea o disciplină nouă, Educație pentru viață, în care avem modulul de Educație juridică. Cine oare ar fi mai potrivit să sprijine școala decât un avocat care vrea sa intre, dar nu are DPPD-ul (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic – n.red.)? Avem modul de Educație financiară – oameni din mediul bancar, analiști financiari. Educație pentru sănătate, inclusiv educație sexuală: în afară de profesorii de biologie, sunt medicii. Cei mai mulți nu au DPPD, vor să vină către școală.

Spre exemplu, un arhitect vrea să predea desen tehnic, n-are DPPD. (…) Sistemul pe care îl putem vedea în lege este următorul: pentru cei care au o formare inițială, prin DPPD sau master didactic, certificarea competențelor teoretice se face de către universitatea unde a absolvit. Intră în anul de stagiatură, care se bazează pe practică pedagogică, sub îndrumarea unui profesor cu experiență, mentor, care va avea norma redusă și va fi plătit suplimentar pentru grija pe care o are în cadrul activității de mentorat față de colegii mai tineri. La finalul anului, dă un examen de licențiere în cariera didactică.

Pentru cineva care nu are DPPD sau care nu are master didactic – și am dat exemplu de avocați, de finanțiști, de medici, de arhitecți care vor să vină în școală –  ei nu au DPPD, dar avem un organism în lege care se cheamă Centrul Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică. Acest centru național va avea sarcina de a verifica competențele teoretice la intrarea în stagiatura didactică. Deci nu intră oricum, intră după ce probează ca și colegii lor care au avut formarea inițială, master didactic sau DPPD, că au achiziționat acele competențe teoretice. Apoi, într-un an de stagiatură, sub îndrumarea unui mentor, își demonstrează și abilitățile pedagogice și abia apoi susține și promovează, dacă promovează, examenul de licențiere în cariera didactică. Avem nevoie de acești oameni.”

Citește și: Sorin Cîmpeanu, despre proba facultativă de la Bacalaureat: Există propuneri să devină obligatorie. Luăm în calcul și această variantă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.