După trei ani de procese, un tânăr a obţinut anularea sancţiunilor din liceu: ”Sper din tot sufletul că niciun elev nu va mai trece prin tot acest calvar”

0
Foto: facebook.com

Un tânăr student la Drept, fost elev al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din Drăgăneşti-Olt, a obţinut marţi, după trei ani şi jumătate de procese, o sentinţă definitivă privind anularea unor sancţiuni primite în perioada liceului la unitatea de învăţământ menţionată, precum şi daune materiale şi morale de peste 22.000 lei, relatează Agerpres.

Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat marţi, printr-o soluţie definitivă în care „constată nul recursul” formulat de Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt faţă de sentinţa pronunţată de Tribunalul Olt pe 7 iunie 2019.

Tribunalul Olt a decis în iunie 2019 anularea deciziilor şi hotărârilor Liceului „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt din anii 2015 şi 2016, prin care Ionuţ Andrei Cocîrlău era sancţionat disciplinar prin scăderea notei la purtare şi mutarea disciplinară la un alt liceu. În soluţia pronunţată în iunie 2019 de Tribunalul Olt, se menţionează că Liceul „Tudor Vladimirescu” trebuie să-i plătească fostului elev daune materiale în valoare de 2.231 lei şi 20.000 lei daune morale.

Tânărul care a câştigat definitiv în instanţă anularea sancţiunilor disciplinare din perioada liceului, a notat marţi, pe Facebook: „După fix 3 ani şi 6 luni de lupte în instanţă, justiţia şi-a făcut datoria! Curtea de Apel Craiova a respins recursul Liceului Teoretic ‘Tudor Vladimirescu’ Drăgăneşti-Olt. Astăzi, a rămas definitivă hotărârea pronunţată de Tribunalul Olt pe data de 7 iunie 2019 astfel încât sancţiunile disciplinare drastice aplicate de Liceul Teoretic ‘Tudor Vladimirescu’ Drăgăneşti-Olt au fost anulate în mod definitiv”.

Andrei Ionuţ Cocîrlău a susţinut că sancţiunile disciplinare din perioada liceului au fost determinate de faptul că a mers la Primăria oraşului Drăgăneşti-Olt pentru a solicita decontarea navetei.

El afirmă că a fost „o luptă grea” şi îşi exprimă speranţa ca niciun elev să nu mai treacă prin asemenea „calvar”.

A fost o luptă grea, o lupta care s-a bazat pe non-dovezi şi ascunderea realităţii. S-a apelat la fel şi fel de tertipuri pentru a induce instanţelor de judecată părerea că am fost un ‘elev problemă’, însă cu multă răbdare şi perseverenţă am reuşit să dovedesc contrariul. Nu este o victorie doar a mea, este o victorie a întregului sistem de educaţie. Sper din tot sufletul că niciun elev nu va mai trece prin tot acest calvar, pe care nu-l pot descrie în cuvinte, numai pentru că a avut curajul să-şi ceară drepturile”, a mai scris tânărul.

Citește și: Un fost elev din Olt a dat în judecată liceul la care a învățat și a câștigat. Ce a obținut

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here