Președintele Federației Părinților acuză ”sarabanda schimbărilor” propuse de Ecaterina Andronescu. Ce apel face la ministru

0

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, lansează o serie de critici dure la adresa ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, spunând că, după o lună de mandat, a început ”sarabanda schimbărilor propuse în presă și mediul online”, fără consultarea partenerilor sociali, ceea ce a produs ”haos” în sistem. Iulian Cristache face un apel la ministru să nu dezbine și să cheme toți partenerii sociali la masa dialogului și atrage atenția în privința noii Legi a educației: ”Căutăm cu toții unde se ascunde acest draft.” Mai mult, Cristache îi transmite ministrului că nu trebuie să considere MEN ”un instrument personal, așa cum dă senzația în acest moment.”

Într-o postare pe Facebook, Iulian Cristache face referire la proiectul noii Legi a educației naționale, care nu a ajuns, până la acest moment, nici la sindicate, nici la elevi și părinți, în condițiile în care ministrul a anunțat că va fi prezentat până la sfârșitul lunii martie.

Referitor la Legea Educației Naționale, deși a declarat de nenumarate ori că vom avea un proiect la sfârșitul acestei luni, căutăm cu totii, sindicate, elevi și parinti, unde se ascunde acest draft. Vom avea o noua lege trecută prin asumare? Dacă nu… care-i rostul acestei secretomanii? În final, fac un apel la d-na ministru să încerce să nu ne dezbine și să ne cheme pe toti partenerii sociali la masa dialogului. 

De asemenea, sper în continuare că poate aduce plusvaloare sistemului. Pentru acest lucru trebuie să nu considere MEN un instrument personal, asa cum dă senzația în acest moment”, a scris președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

Iulian Cristache critică și șirul de declarații făcute de ministrul Educației cu privire la schimbările pe care ar vrea să le facă în sistem.

După o lună de mandat a început să intervină sarabanda schimbărilor propuse în presă și mediul online. Ziua si propunerea, multe dintre ele numai de formă, fără fond, fără consultarea partenerilor sociali. Am avut impresia că este reticentă la a consulta FNAP, deși i-am spus că putem fi, la modul real, interfața dintre MEN și părinți, înainte de a lansa în spatiul public o propunere sau o dorință a dânsei.

Nu vreau să fiu greșit înțeles, în calitatea pe care o are poate emite orice punct de vedere, numai că, fără consultare, riscă să creeze un haos la nivelul sistemului, lucru care s-a și întâmplat în ultimele 2 luni”, spune Iulian Cristache.

Postarea integrală a președintelui Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache:

”Al 7-lea ministru, o noua vendetă?

Când era vorba să se nominalizeze un nou ministru la MEN, la sfârsitul anului, auzind propunerile/nominalizarile mi-am dorit să fie numita d-na Ecaterina Andronescu. Presa îmi este martoră, poate confirma că mi-am dorit ca actualul ministru să obțină portofoliul, deși presa nu înțelegea motivul hotărârii mele. Logica era urmatoarea: un om cu o carieră și cv impresionante, cu 3 mandate(chiar si partial) la activ, cu o vârstă respectabilă și cu funcții de conducere în cadrul UPB nu avea cum să nu-și dorească să facă ceva pozitiv cu actualul sistem.

Cele spuse mai sus, îmi întăreau convingerea că este persoana potrivita pentru a revoluționa sistemul educațional. Până să preia mandatul, ca reprezentant al Federației, am avut niste întâlniri cu dna ministru(inclusiv la TV), în special pe Legea Manualului Școlar, unde discuțiile au fost constructive și unde doamna ministru ne-a prezentat o viziune perfectă, dpmdv, ptr. ce se discuta la acel moment. 

După o lună de mandat a început să intervină sarabanda schimbarilor propuse în presă și mediul online. Ziua si propunerea, multe dintre ele numai de formă, fără fond, fără consultarea partenerilor sociali. Am avut impresia că este reticentă la a consulta FNAP, deși i-am spus că putem fi, la modul real, interfața dintre MEN și părinți, înainte de a lansa în spatiul public o propunere sau o dorință a dânsei.

Nu vreau să fiu greșit înțeles, în calitatea pe care o are poate emite orice punct de vedere, numai că, fără consultare, riscă să creeze un haos la nivelul sistemului, lucru care s-a și întâmplat în ultimele 2 luni.

Scurt-circuitul între persoana mea și domnia sa a aparut în monentul când, în cadrul unei emisiuni TV, am spus că finanțarea per capita-bunuri si servicii este doar 370 și că nu este corect ce s-a întâmplat în cadrul Comisiei de Finanțare din preuniversitar, unde votul a fost întors, politic, daca vreți să fiu sincer.

Atunci, împreună cu FSH, am cerut desființarea acestei comisii, care are o puternică influență politica. Într-o convorbire telefonică, una dintre putinele pe care le-am avut, doamna ministru nu raspunde pentru că este foarte ocupată, mi-a atras atenția că nu știu ce vorbesc și că finantarea este, de fapt, aproape 1500!!! I-am spus că greșește și că suma de 370 este cea corecta și că nu are legătură finantarea suplimentara cu cea de bază. Mai pe înțelesul tuturor, dacă cineva ia un salariu de X lei/lună și se împrumută la banca cu Y lei, nu înseamnă că i s-a mărit salariul.

Acest lucru trebuie să înțeleagă și d-na ministru, că intr-un final, banii care ajung ptr. bunuri si servicii au un algoritm clar: nr de elevi x 370 lei. Sigur că proiectele propuse sunt foarte bune, dar în continuare nu vom avea bani de utilitati și servicii in scoli. Acest lucru se întâmplă… deja.

Referitor la LEN, deși a declarat de nenumarate ori că vom avea un proiect la sfârșitul acestei luni, căutăm cu totii, sindicate, elevi și parinti, unde se ascunde acest draft. Vom avea o noua lege trecută prin asumare? Dacă nu… care-i rostul acestei secretomanii?

În final, fac un apel la d-na ministru să încerce să nu ne dezbine și să ne cheme pe toti partenerii sociali la masa dialogului. De asemenea, sper în continuare că poate aduce plus valoare sistemului. 

Pentru acest lucru trebuie să nu considere MEN un instrument personal, asa cum dă senzația în acest moment. In rest… din partea Federației există o deschidere totală, dovada stau si unele puncte de vedere favorabile la schimbarile propuse de dânsa.”

Citește și:

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.