BAC 2027. Probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat 2027 se vor desfășura în perioada 12-23 aprilie, iar probele scrise vor fi susținute în intervalul 14-18 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Simularea probelor scrise pentru BAC 2027 va fi organizată între 22 și 25 martie.
UPDATE Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2027 a fost publicat luni, 7 septembrie, în Monitorul Oficial.
MEC a anunțat marți, 1 septembrie, forma finală a calendarului examenului de Bacalaureat 2027. Noutatea examenului de anul viitor constă în programarea probelor de evaluare a competențelor în timpul anului școlar, în perioada 12 – 23 aprilie (față de 8-17 iunie, la BAC 2026). De asemenea, probele scrise vor avea loc mai devreme: în perioada 14 – 18 iunie (față de 29 iunie – 3 iulie, la BAC 2026).
- BAC 2027: Proba scrisă la Limba și literatura română se va desfășura pe 14 iunie, proba obligatorie a profilului – 15 iunie, proba la alegere a profilului și specializării – 17 iunie, Limba și literatura maternă – 18 iunie. Primele rezultate vor fi comunicate pe 23 iunie, iar cele finale (după contestații) pe 1 iulie.
Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2027 se va desfășura între 22 și 25 martie: Limba și literatura română – 22 martie, proba obligatorie a profilului – 23 martie, proba la alegere a profilului și specializării – 24 martie, Limba și literatura maternă – 25 martie.
Calendarul pentru BAC 2027 urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

























