REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2026 – clasa a VIII-a, București. Peste 92% dintre absolvenții clasei a VIII-a din Capitală au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională 2026, înainte de contestații, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Trei elevi din București au media 10 (29 de candidați cu media 10, în 2025).
Conform datelor publicate de MEC, 92,2% dintre candidații din București au obținut medii mai mari sau egale cu 5 la examenul de Evaluare Națională. În 2025, procentul mediilor peste 5 a fost de 94%.
Cele mai multe medii sunt cuprinse în tranșa 9-9,49 (17,5% dintre candidați) și 8,5-8,99 (15,2% dintre candidați).
Tranșa pe medii la Evaluarea Națională 2026, București:
- Cu medii cuprinse între 1-4,99: 7,8% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 5-5,49: 3,8% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 5,5-5,99: 5,0% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 6-6,49: 6,3% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 6,5-6,99: 7,1% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 7-7,49: 8,0% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 7,5-7,99: 9,4% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 8-8,49: 11,9% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 8,5-8,99: 15,2% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 9-9,49: 17,5% dintre candidați
- Cu medii cuprinse între 9,5-9,99: 8,0% dintre candidați
- Cu media 10: 3 candidați.
Conform datelor publicate pe evaluare.edu.ro, cei trei elevi cu media 10 au absolvit Şcoala Gimnazială „I. G. Duca”, Școala Gimnazială „Leonardo Da Vinci” și, respectiv, Şcoala Gimnazială nr. 142.
- La Limba și literatura română, 103 candidați din București au luat nota 10 (146 în 2025).
- La Matematică, 48 de candidați din Capitală au obținut nota 10 (305 în 2025).
Rezultatele la Evaluarea Națională 2026, înainte de contestații, au fost publicate marți, 30 iunie, la ora 17:00, pe evaluare.edu.ro, cu o zi mai devreme față de calendarul oficial.
- La nivel național, 79% dintre absolvenții clasei a VIII-a care au susținut examenul de Evaluare Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (113.192 de elevi), înainte de contestații. Șapte elevi au încheiat examenul cu media 10.
Potrivit calendarului Evaluării Naționale 2026, miercuri, 1 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, au loc vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie.
- La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestații.
- În situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.”
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate miercuri, 8 iulie.
Citește și:
- Au fost publicate rezultatele la Evaluarea Națională 2026 pentru absolvenții clasei a VIII-a, cu o zi mai devreme față de calendarul oficial
- Rezultate Evaluare Națională 2026: 79% dintre candidați au obținut medii peste 5. Doar 7 elevi au încheiat examenul cu media 10 (75 în 2025)


















