Acasă Educația la zi Ministrul Daniel David, despre noua programă la română: La sfârșitul perioadei de...

Ministrul Daniel David, despre noua programă la română: La sfârșitul perioadei de consultare, voi trage linie și voi vedea ce decizie voi lua

0

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că propunerea pentru programa de limbă și literatură română de la clasa a IX-a, care a stârnit multe reacții critice, aparține unui grup de specialiști și nu ministerului, iar la finalul perioadei de consultare publică va discuta cu aceștia pentru a vedea ”care este calea de urmat”. ”Oamenii se exprimă, unii pro, alții contra. La sfârșitul acestei perioade, voi trage linie și voi vedea ce decizie voi lua”, a declarat ministrul.

  • Programele școlare pentru disciplinele prevăzute în planurile-cadru de liceu, care vor intra în vigoare în anul școlar 2026-2027 pentru elevii de clasa a IX-a, sunt în dezbatere publică până pe 12 decembrie. La limba și literatura română, programele propuse au stârnit un val de critici dure.
  • Una dintre vocile critice este cea a profesorului Claudiu Turcuș, decanul Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai, care spune că ”noua programă pentru clasa a IX-a de Limba şi literatura română, aflată în dezbatere publică, este un dezastru”. ”Ni se propune o programă de-a dreptul retrogradă, pare că în ultimii 50 de ani nu s-a întâmplat nimic, nici în metodologiile domeniului, nici în modul în care ne raportăm la noile generatii de adolescenţi. E o programă opacă la lumea contemporană, protocronist-naţionalistă, ignorantă în raport cu toată literatura academică a domeniului, care le propune elevilor care se uită la Stranger Things și Euphoria să citească cronicarii moldoveni, să proceseze genuri & mituri literare fără nicio perspectivă critică, să înveţe istorie literară ca afirmare a identităţii naţionale. Adică back in the 80s în naţionalismul ceaușist, cu autori obligatoriu de studiat, toţi bărbaţi. O programă care confirmă toate stereotipiile despre <popor>, <naţiune> într-o abordare patriotardă, anacronică, regresivă. Fără nicio legăturā cu adolescenții secolului al XXI-lea”, a scris profesorul într-o postare pe Facebook.

Întrebat miercuri seară, la Digi24, despre aceste critici, Daniel David a spus că propunerea aparține unei comisii de specialiști (grupul de lucru) și este firesc să existe reacții pro și contra într-o perioadă de dezbatere publică.

”Am creat o comisie din specialiști foarte buni, pe care îi respect foarte mult, oameni din Academia Română, din institute ale Academiei, de la universitățile mari și oameni care lucrează în preuniversitar la colegii naționale și, pur și simplu, ceea ce le-am spus este să se uite la diverse modele care există și în alte țări, la care noi ne raportăm de foarte multe ori prin performanța educațională și să vină cu o astfel de propunere care să fie și mai aerisită. Știți condițiile pe care le-am pus, că au fost publice, dar nu pe conținut, ci erau prin raportare la standarde internaționale. Sigur, asta este varianta care a fost propusă. Sunt discuții și discuții, de aceea avem o perioadă de consultare publică. Eu mă bucur că sunt astfel de reacții. Oamenii se exprimă, unii pro, alții contra. La sfârșitul acestei perioade, voi trage linie și voi vedea ce decizie voi lua”, a precizat ministrul.

Daniel David a adăugat că își dorește ca decizia pe care o va lua să fie una ”bună pentru copii și pentru școală: ”Dar dacă mă întrebați pe mine dacă e bine sau nu că avem cronicarii alături de alte opere, că totuși să nu uităm că avem și junimiștii, avem mai multe curente abordate acolo, fiindcă m-am uitat și eu în ultimele zile. Eu vă spun, nici n-am citit cu atenție programa, pentru că avem zeci de materii, dar în ultimele zile, văzând dezbateri, am început să mă uit și eu peste programă, nu ca un specialist și cu ochiul culturii generale și vom lua o decizie astfel încât să fie o decizie bună pentru copii și pentru școală. Este o discuție absolut naturală. (…)

Va fi o dezbatere și în urma acestei dezbateri voi discuta cu comisia care este calea de urmat, fiindcă niciodată, să nu vă imaginați că un ministru responsabil, nici înaintea mea și cred că nici după mine, nu va intra în conținutul de specialitate dacă nu-i treaba lui, nu se pricepe. De aceea ți-ai făcut comisie de specialiști să lucreze și să-și asume. De aceea, la fiecare programă au fost prezentați oamenii care au lucrat la programa respectivă. Să nu creadă cineva că o echipă, repet, de birocrați sau ministrul a intrat cu pixul și a început să pună acolo autori și titluri.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.