SIMULĂRI JUDEȚENE 2026. Elevii de clasa a VIII-a din județele Iași, Vaslui și Botoșani vor susține simularea examenului de Evaluare Națională luni, 8 decembrie, și marți, 9 decembrie. Simularea este organizată în comun de inspectoratele școlare din cele trei județe.
Conform calendarului aprobat de inspectoratele școlare, luni, 8 decembrie, elevii vor susține proba la Limba și literatura română, iar marți, 9 decembrie, proba la Matematică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Iași, Antonina Bliorț, citat de Agerpres, lucrările elevilor din cele trei județe vor fi corectate cu ajutorul platformei electronice.
Tot săptămâna viitoare, în perioada 8-10 decembrie, în județul Iași are loc și simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2026: Limba și literatura română – 8 decembrie, proba obligatorie a profilului – 9 decembrie și proba la alegere a profilului și specializării – 10 decembrie.
În județul Vaslui, simularea examenului de Bacalaureat se va desfășura în perioada 15-17 decembrie.
De asemenea, simularea Evaluării Naționale 2026 va avea loc săptămâna viitoare și în județul Cluj (8-10 decembrie).
Simularea la nivel național a examenului de Evaluare Națională 2026, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, este programată în perioada 16-18 martie, iar simularea națională a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat se va derula între 23 și 26 martie.
Citește și:
- Evaluare Națională 2026, clasa a VIII-a. Subiecte și bareme la Română și Matematică de la simularea județeană Suceava
- Evaluare Națională 2026, clasa a VIII-a. Modele de subiecte și bareme, publicate de Ministerul Educației – Română, Matematică, Limba maternă
- Simulare județeană pentru Evaluarea Națională și BAC 2026, în Maramureș. Elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor susține probele între 15 și 18 decembrie
- Simulare a examenelor de Evaluare Națională – clasa a VIII-a și BAC 2026, în județul Iași. Probele vor avea loc între 8 și 10 decembrie
- Calendarul simulărilor județene pentru Evaluarea Națională și BAC 2026 – Vaslui. Prima simulare va avea loc în decembrie, a doua simulare în mai
- Simulare județeană pentru examenele de Evaluare Națională – clasa a VIII-a și Bacalaureat 2026, organizată în Cluj în luna decembrie






















