Acasă Examene Simulare județeană pentru Evaluarea Națională și BAC 2026, în Maramureș. Elevii claselor...

Simulare județeană pentru Evaluarea Națională și BAC 2026, în Maramureș. Elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor susține probele între 15 și 18 decembrie

0

SIMULĂRI JUDEȚENE 2025-2026. Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a din județul Maramureș vor susține în luna decembrie simularea examenelor de Evaluare Națională și, respectiv, Bacalaureat 2026, conform calendarelor anunțate de Inspectoratul Școlar Județean.

Simularea județeană a Evaluării Naționale 2026 pentru elevii claselor a VIII-a va începe pe 15 decembrie cu proba scrisă la Limba și literatura română și va continua pe 16 decembrie cu proba la Matematică, potrivit procedurii publicate de ISJ Maramureș. În data de 18 decembrie este programată proba la Limba și literatura maternă.

În paralel se va desfășura simularea județeană a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat pentru elevii din ultimul an de liceu. Conform procedurii ISJ, proba scrisă la Limba și literatura română va avea loc pe 15 decembrie, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) va fi susținută pe 16 decembrie, iar pe 17 decembrie se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă – Limba și literatura maternă – va fi pe 18 decembrie.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, simularea la nivel național a examenului de Evaluare Națională 2026 se va desfășura în perioada 16-18 martie, iar examenul propriu-zis va avea loc între 22 și 26 iunie.

Simularea națională a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat este programată între 23 și 26 martie, iar prima sesiune va începe pe 8 iunie cu probele de evaluare a competențelor, în timp ce probele scrise vor fi susținute în perioada 29 iunie – 3 iulie.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.