Peste 70 de școli din București, unde sunt amenajate secții de votare pentru alegerile parlamentare, vor avea luni programul modificat

0

În 225 de unităţi de învăţământ din Bucureşti vor fi amenajate secţii de votare, iar 77 vor avea programul modificat sau îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu cu prilejul alegerilor parlamentare care vor avea loc duminică, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Municipal, Elena Ştefan.

Potrivit unei centralizări, în Sectorul 1 sunt amenajate secţii de votare în 43 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Luni, 7 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar alte patru îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.

La nivelul Sectorului 2 sunt amenajate secţii de votare în 53 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Trei unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).

În Sectorul 3 sunt amenajate secţii de votare în 37 de unităţi de învăţământ preuniversitar. 12 îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri, 29 noiembrie, şi luni, 2 decembrie (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), 13 îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar două unităţi de învăţământ, luni, îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.

În Sectorul 4 sunt amenajate secţii de votare în 34 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Astfel că 12 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).

Pentru Sectorul 5 au fost amenajate secţii de votare în 17 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Aici, patru îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).

În Sectorul 6 sunt secţii de votare în 41 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Aşa că cinci dintre acestea îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri, 29 noiembrie, şi luni, 2 decembrie (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), 10 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), o unitate de învăţământ îşi va modifica programul şcolar vineri (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar luni, 2 decembrie, îşi va suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu. De asemenea, luni, patru unităţi de învăţământ îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.

Duminică, 1 decembrie, au loc alegerile parlamentare. Votarea începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru alegătorii care se află în sediul secţiei de votare şi la rând în afara acestuia.

Conform Autorității Electorale Permanente, pentru alegerile parlamentare sunt organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate – 950 de secţii de votare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.