Supraveghere audio-video în sălile de clasă, fără acordul părinților și al profesorilor. Înregistrările – folosite pentru investigarea cazurilor de violenţă

0

Școlile pot decide instalarea de sisteme de supraveghere audio-video în sălile de clasă, fără a mai avea nevoie de acordul părinților, al profesorilor sau al elevilor majori, a declarat, luni, ministrul Educației, Ligia Deca. ”Am încredere că atât profesorii, cât şi părinţii şi elevii majori, de al căror acord era nevoie anterior pentru această măsură de siguranţă, vor înţelege necesitatea ei. Este o măsură prin care se asigură securitatea copiilor şi a tuturor celor care sunt în preajma lor în unităţile de învăţământ. Aceste înregistrări audio-video vor putea fi folosite numai în scopul investigării cazurilor sau sesizărilor de violenţă, respectiv a cazurilor ce vizează protecţia bunurilor”, a precizat ministrul.

Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de urgență care modifică și completează Legea învăţământului preuniversitar, printre prevederi numărându-se și cele referitoare la sistemele de supraveghere audio-video.

”Am considerat necesară modificarea cadrului legislativ, pentru ca școlile să poată decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video pentru asigurarea bazei și protecției persoanelor și a bunurilor, precum și ca măsură de prevenție a actelor de violență ce pot apărea în spațiul școlar.

Prevederea actuală a legii permite școlii supravegherea audio-video doar după consultarea cadrelor didactice, a părinţilor sau a elevilor majori. Modificarea propusă în proiectul de ordonanţă de urgenţă dă şcolii posibilitatea de a decide, în interesul comunităţii şi sigur în funcţie de specific, fără a mai fi condiţionată de acordul părinţilor sau al cadrelor didactice. Practic, şcolile care au instalat un sistem de supraveghere audio-video monitorizează activitatea din sălile de clasă şi îşi asumă răspunderea pentru respectarea prevederilor privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal”, a precizat Ligia Deca luni, într-o conferință de presă.

Ministrul Educaţiei a explicat că sistemele audio-video pot fi instalate şi în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de mese, săli de sport, săli de festivităţi, cămine, internate, biblioteci şcolare sau centre de informare.

”Am încredere că atât profesorii, cât şi părinţii şi elevii majori, de al căror acord era nevoie anterior pentru această măsură de siguranţă, vor înţelege necesitatea ei. Este o măsură prin care se asigură securitatea copiilor şi a tuturor celor care sunt în preajma lor în unităţile de învăţământ. Însă aş dori să subliniez, aceste înregistrări audio-video vor putea fi folosite numai în scopul investigării cazurilor sau sesizărilor de violenţă, respectiv a cazurilor ce vizează protecţia bunurilor.

Școlile nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadelor didactice, iar această interdicţie este prevăzută explicit în lege. Şcolile au, în schimb, obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control şi organelor de cercetare penală înregistrările audio-video atunci când situaţia o impune. Accesul la înregistrări se asigură numai prin vizualizarea înregistrărilor în baza unei cereri scrise, motivate, adresate directorului unităţii de învăţământ de către părinţi sau de către reprezentanţi ai instituţiilor care au atribuţii privind soluţionarea cazurilor de violenţă”, a mai declarat Ligia Deca.

Ce prevede proiectul de ordonanță de urgență:

  • Unitatea de învăţământ preuniversitar, raportat la nevoile educaționale, socioemoționale, de sănătate fizică și mintală ale beneficiarilor primari, poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, precum și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică care pot apărea în spațiul școlar.
  • Unităţile de învăţământ care au instalat sistem de supraveghere audio-video monitorizează audio-video procesul educațional derulat în sala de clasă și îşi asumă răspunderea cu privire la respectarea reglementărilor în ceea ce priveşte în special modul de stocare, prelucrare a datelor cu caracter personal obţinute din înregistrările camerelor de supraveghere audio-video, de garantare a securității și integrității înregistrărilor audio-video instalate în incinta unităţilor de învăţământ.
  • Camerele audio-video pot fi instalate și în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de mese, săli de sport şi săli de festivităţi, cămine internate, biblioteci școlare sau centre de documentare și informare.
  • Unităţile de învăţământ care au instalat sistem de supraveghere audio-video: a) folosesc înregistrările audio-video numai în scopul investigării cazurilor de violență, fizică sau
    psihică, respectiv a cazurilor ce vizează protecția bunurilor și valorilor, care se produc în spațiul școlar; b) desemnează o persoană/persoane cu atribuții de monitorizare a funcționării sistemului de supraveghere audio -video; c) asigură stocarea și păstrarea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, a înregistrărilor audiovideo pentru o perioadă de 90 de zile, cu excepţia cazurilor temeinic justificate când această perioadă se prelungește, până la finalizarea cercetărilor privind sesizările formulate, după care aceste informaţii se şterg; d) nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice; e) asigură funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de supraveghere audio-video
  • În scopul realizării activităților de prevenire, descoperire, cercetare, urmărire penală şi combatere a infracțiunilor, de executare a măsurilor educative şi de siguranţă unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video au obligaţia de a pune la dispoziția organelor de control și organelor de cercetare penală înregistrările audio -video.

Proiectul de ordonanță mai stabilește că profesorii cercetați penal pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică nu vor desfăşura activităţi cu elevii pe perioada cercetării penale.

„În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică, pe perioada desfăşurării cercetării penale acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari, cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale”, prevede proiectul.

Citește și: Ligia Deca, despre profesorii care au corectat „deficitar” la simulări: Luăm în calcul să nu mai poată evalua înainte de a participa la sesiuni de formare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.