Titularizare 2023. Ordin al ministrului Educației, publicat în Monitorul Oficial: În sesiunea iulie 2023, concursul constă într-o probă scrisă

0
Foto: pixabay.com

TITULARIZARE 2023. În sesiunea iulie 2023, concursul național pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) constă într-o probă scrisă, prevede un ordin al ministrului Educației, publicat, vineri, în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, minimum nota 5.

Ordinul de ministru a fost emis după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care elimină inspecția de la clasă și stabilește că Titularizarea 2023 constă doar într-o probă scrisă. În acest sens, a fost completată Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023—2024, astfel:

”În temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2023 pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ, în sesiunea iulie 2023, concursul național constă în probă scrisă în profilul postului didactic solicitat, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin al ministrului educației.”

Ce mai prevede ordinul:

  • ”Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci). Pentru departajare, în cazul notelor egale obținute la proba scrisă, se aplică, în ordine, criteriile prevăzute la art. 65.”
  • ”Un candidat poate opta pentru repartizare doar în județele sau în municipiul București în care a depus dosar de înscriere conform Calendarului.”
  • ”Repartizarea candidaților pe posturi didactice/catedre se realizează în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, în limita numărului de posturi didactice/catedre din lista afișată pentru concurs, cu respectarea condițiilor prezentei metodologii, în ordinea prevăzută la art. 74.”

Ordinul de ministru, publicat în Monitorul Oficial: 

 

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, proba scrisă a concursului de Titularizare 2023 se va desfășura pe 12 iulie. Pe 18 iulie se vor comunica rezultatele iniţiale, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 26 iulie 2023.

Citește și: Ordonanța care modifică examenul de Bacalaureat 2023, Titularizarea și anulează Evaluarea Națională de la clasa a VI-a, publicată în Monitorul Oficial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.