Dezbateri în comisie: Violenţa fizică din şcoli se va sancţiona. Exmatricularea elevilor – în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor

0

Violenţa fizică sub orice formă din şcoli se va sancţiona, iar exmatricularea elevilor se poate face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, cu excepţia elevilor din învăţământul postliceal, prevede un amendament al PNL, PSD şi Ministerului Educaţiei, însuşit de celelalte grupuri parlamentare, adoptat luni de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

Potrivit amendamentului, analiza disciplinară poate fi iniţiată de personalul şcolar în urma unei încălcări a regulamentelor unităţii de învăţământ preuniversitar sau a comportamentului inadecvat al elevului. Elevul şi părinţii/tutorii legali sunt informaţi cu privire la natura încălcării şi sunt convocaţi la o întâlnire formală.

Elevii au dreptul la apărare şi nu pot fi supuşi unor sancţiuni colective. Pentru a putea fi sancţionaţi, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unităţii de învăţământ, în cadrul activităţilor extraşcolare sau în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online.

Sancţiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcţie de gravitatea faptei, sunt: observaţie individuală; mustrare scrisă; retragerea temporară sau pe durata întregului an şcolar a burselor de care beneficiază elevul; mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ; suspendarea elevului pe o durată limitată de timp; preavizul de exmatriculare; exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ; exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în altă unitate de învăţământ; exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învăţământul postliceal. Aceste sancţiuni pot fi însoţite şi de scăderea notei la purtare.

Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi părinţilor/tutorilor legali. Sancţiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.

Sancţionarea elevilor sub forma mustrării în faţa colectivului clasei sau al şcolii este interzisă în orice context. Violenţa fizică sub orice formă se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare, prevede amendamentul.

Mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi unitate de învăţământ, suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, preavizul de exmatriculare, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în altă unitate de învăţământ, nu se pot aplica în învăţământul primar.

Preavizul de exmatriculare şi exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul şcolar următor, în aceeaşi unitate de învăţământ se pot aplica în învăţământul obligatoriu numai în situaţii foarte grave, când prezenţa elevului în şcoală pune în pericol siguranţa elevilor sau a personalului din şcoală, afectând dreptul la educaţie, respectiv la muncă.

Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maxim 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an şcolar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

Elevii care au fost sancţionaţi beneficiază de consiliere, intervenţie psihologică şi psihoterapie, precum şi de activităţi remediale.

Procedura de aplicare a sancţiunilor prevede în mod obligatoriu: informarea elevilor şi a părinţilor/tutorilor legali; intervievarea elevilor, în prezenţa părinţilor/ tutorilor legali; după caz, consultarea managerului de caz desemnat de DGASPC, în acord cu Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 şi a raportului de evaluare multidisciplinară realizat de acesta; oferirea posibilităţii de contestare a sancţiunii.

În procesul de sesizare şi analiză disciplinară a elevilor, comunicarea cu părinţii/ tutorii legali se realizează în absenţa elevilor, într-un spaţiu dedicat, care asigură confidenţialitatea, în prezenţa consilierului şcolar şi a mediatorului şcolar, dacă este necesar.

Elevii care se fac responsabili de deteriorarea sau sustragerea bunurilor unităţii de învăţământ sunt obligaţi să acopere, în conformitate cu prevederile art. 1357-1374 din Codul civil, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparaţiilor sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate sau sustrase.

În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor şcolare primite gratuit, elevii vinovaţi înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu şi tipului de manual deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor respective. Elevii nu pot fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor şcolare.

Ligia Deca: ”Sancţiunile sunt graduale”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, după şedinţa Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că elevii vor putea fi exmatriculaţi doar „ca ultim resort pentru cazurile cele mai grave” şi vor avea drept de reînmatriculare începând cu anul şcolar următor.

„Avem o serie întreagă de prevederi care vizează drepturile, obligaţiile elevilor, dar şi sancţiunile aplicate în cazul încălcărilor prevederilor legii. Sancţiunile sunt graduale, adică pleacă de la un avertisment şi merg încet, încet, deci sunt sancţiuni care pot viza retragerea unor drepturi, de exemplu a bursei, sunt sancţiuni care pot viza suspendarea pe o perioadă determinată. Ca ultim resort, pentru cazurile cele mai grave, se poate merge şi pe soluţia exmatriculării, însă cu drept de reînmatriculare, iar pe perioada exmatriculării vom prevedea, în procedura de combatere a violenţei în şcoală, consiliere psihologică şi, în general, măsuri pentru reabilitarea fiecăruia elev”, a explicat Ligia Deca, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că, „dacă se ajunge la cazul extrem al exmatriculării, reînmatricularea se face în anul şcolar următor”, adăugând că înainte de exmatriculare există posibilitatea suspendării temporare pentru număr de zile, pentru un număr de săptămâni.

„Cred că vor fi foarte puţine cazuri care vor ajunge până la această ultimă măsură. Până la această ultimă măsură se aplică toate celelalte”, a indicat Ligia Deca.

Ministrul a mai explicat că există o procedură de combatere a violenţei în şcoală, care prevede sancţiuni pentru diferite categorii de abateri, însă a subliniat importanţa prevenţiei.

„Eu cred că în acest caz cheia va fi prevenţia, nu sancţionarea. Însă, ca în orice sistem, ca în orice stat de drept, faptul că avem sancţiuni prevăzute pentru încălcări grave va acţiona şi în sensul prevenţiei ca aceste acte să se întâmple în şcoală sau în spaţii extraşcolare”, a completat ministrul.

Bacalaureat și admiterea la liceu – discuții amânate

Comisia pentru învăţământ a amânat la dezbateri decizia în cazul mai multor articole din proiect referitoare la examenul de Bacalaureat, la admiterea la liceu.

„Urmează să clarificăm tehnic nişte chestiuni şi, în funcţie de discuţiile care vor avea loc astăzi şi, probabil, mâine, vom reveni pe aceste capitole. Am vrut să găsim cea mai bună soluţie în aşa fel încât să putem şi corela articolele. După cum vedeţi, este un text destul de lung şi atunci când operăm o modificare undeva trebuie să ne asigurăm că în tot cuprinsul legii lucrurile sunt armonizate”, a precizat Ligia Deca.

Întrebată dacă a avut discuţii în coaliţie cu privire la aceste teme controversate, Deca a răspuns: „Avem discuţii în mod continuu cu partenerii din coaliţie, în aşa fel încât, aşa cum vă spuneam, să găsim soluţiile agreate de către toată lumea şi în interesul copiilor şi al oamenilor care lucrează în sistem”.

În privinţa amânării şi în cazul solicitărilor cultelor religioase, ministrul Educaţiei a spus că au fost găsite soluţii pentru o parte dintre ele şi se caută soluţii şi pentru celelalte.

„Încercăm ca varianta care trece de Comisia de învăţământ să fie una care adresează îngrijorările unui număr cât mai mare de actori din sistem şi actori legitimi din afara acestuia”, a adăugat ministrul.

Întrebată dacă se va reveni asupra deciziei privind definiţia diversităţii în care s-a înlocuit sintagma „identitare” cu „religioasă”, Ligia Deca a explicat: „În acest moment avem o definiţie agreată a diversităţii în lege, care include o serie de particularităţi”.

„Dorinţa noastră era să reflectăm că sistemul educaţional ia în considerare şi preţuieşte diversitatea fiecărui copil. Cred că avem în acest moment acest lucru în lege”, a indicat Deca.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.