Grevă generală în învățământ: Sindicatele au demarat referendumul pentru strângerea de semnături/ Reacția ministrului Educației

0
Sursa foto: FSE Spiru Haret

Sindicaliștii din Educaţie au anunțat, sâmbătă, că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanșării grevei generale, nemulțumiți că solicitările lor au rămas fără rezolvare, iar Guvernul ”intenționează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajații din învățământ”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” au transmis, într-un comunicat de presă, că ”hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliția de Guvernare, Executivul intenționează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajații din învățământ, în condițiile în care:

1. Se plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022 – imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranșă de vechime;

2. Se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar și nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de președinții PSD și PNL în urmă cu două săptămâni;

3. Se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante;

4. Se blochează activitățile de formare profesională (esențiale în dezvoltarea carierei didactice).”

Sindicaliștii precizează că, până la momentul declanșării grevei generale, FSLI, FSE „SPIRU HARET” și FNS „ALMA MATER” vor picheta, din nou, sediul Guvernului în zilele de 25 și 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marș de protest la care sunt așteptați peste 15.000 de membri de sindicat.

În comunicat se mai arată că ”indiferent dacă acest proiect de ordonanță de urgență va fi aprobat sau nu, revendicările FSLI, FSE „SPIRU HARET” și FNS „ALMA MATER” rămân aceleași:

  • a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege;
  • b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului din învățământ;
  • c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
  • d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  • e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă net superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  • f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  • g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației;
  • h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.”

Reacția ministrului Educației

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, sâmbătă, că are încredere că nu se va ajunge la grevă generală în învăţământ, iar anul şcolar se va finaliza cu bine.

„Eu am încredere că nu vom ajunge acolo şi că anul şcolar se va finaliza cu bine. Cred că asta îşi doresc şi reprezentanţii cadrelor didactice. Sigur că este nevoie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii”, a spus Ligia Deca, citată de Agerpres.

Ministrul Educației a adăugat că Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale. „În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ”, a precizat Ligia Deca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.