Școala pe module: „Copiii au ajuns să dea foarte multe teste în ultimele două săptămâni”/ „Sistemul a fost aruncat într-o chestiune aventuroasă”

0

„În 2022-2023, avem pentru prima dată o structură a anului școlar bazată pe module, și nu pe semestre. Anunțată cu câteva luni înainte de începerea școlii, schimbarea a fost insuficient explicată profesorilor, iar o serie de detalii legate de planificarea calendaristică a materiei și ritmicitatea notării au fost lăsate la latitudinea lor. Cu alte cuvinte, au fost lăsați <să se descurce> de unii singuri. Mai mult de atât, chestiunile rămase nelămurite s-au dovedit a avea un impact semnificativ asupra fluxul predării, asupra felului în care se face evaluarea și asupra gradului de încărcare pe care îl resimt elevii”, scrie Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE)

Joi se încheie cel de-al doilea modul al anului școlar, iar CEAE a vorbit cu trei profesori despre influența pe care împărțirea anului școlar pe module de învățare a avut-o asupra sistemului de educație din România.

”Potrivit lor, mulți profesori s-au simțit și mai presați să termine mai repede materia, copiii au ajuns să dea foarte multe teste în ultimele 2 săptămâni de școală, iar gradul de demobilizare a cadrelor didactice, forțate să se adapteze unei noi schimbări insuficient fundamentate, a crescut”, arată Centrul de Evaluare și Analize Educaționale.

Ce spun cei trei profesori, consultați de CEAE:

  • Gabriela Deliu, profesoară de fizică în județul Brașov, a fost inițial deschisă la schimbare. „Să alternezi perioadele de învățare cu cele de odihnă pare o idee bună”. Însă în practică, lucrurile s-au dovedit mai complicate. Prima problemă a apărut la planificarea unităților de învățare. În luna octombrie, un secretar de stat din Ministerul Educației afirma că „fiecare profesor își structurează materia și perioada de evaluare așa cum dorește, are libertatea să își planifice materia, conform planificărilor calendaristice pe care le-a făcut”. Însă ce faci când structura de timp în care te încadrezi durează doar o lună și jumătate, ca în cazul primului modul? Încerci să ajungi cu o unitate de învățare până la finalul ei și îi fugărești pe copii prin materie? Sau o termini în modulul următor, riscând ca elevii să uite tot ce au învățat în perioada vacanței? Nu au existat ghidaj, dezbateri, studii venite de la minister, care să arate cum ar fi mai bine de procedat. (…)
    O altă problemă a apărut la evaluare. Deși aparent mai flexibil, sistemul prevede, în cazul unor materii, un număr la fel de mare de note precum cel anterior: este vorba despre numărul de ore/ săptămână +3. Adică 5 note pe modul la 2 ore pe săptămână sau 6 la 3 ore/ săptămână, cum se întâmplă de exemplu la fizică, la liceu, la clasele de științele naturii. „Vă dați seama că în momentul în care ai finalizat unitățile de învățare, normal că vrei să faci evaluare, asta se întâmplă la toate disciplinele. Așa că, de regulă, în ultima săptămână de modul toată lumea dă teste. Și copilul are de dat multe teste într-o zi, foarte multe într-o săptămână; e un grad de încărcare foarte mare, dezechilibrat, cumva, față de ceva ce aveam într-o structură mai lejeră. După aceea vine vacanța, da, dar înainte de vacanță copiii sunt foarte obosiți”, subliniază profesoara. „Problema e că au luat această decizie, au introdus această structură modulară fără să ne ofere explicații: ce studii au în spate, de ce e bine să procedăm în acest fel.”
  • Rodica Răcășanu, profesoară de chimie în Moreni, județul Dâmbovița, a privit și ea, la început, cu ochi buni schimbarea. „Cred că după un anumit număr de săptămâni de școală, elevul obosește și cred că sunt binevenite aceste vacanțe, cel puțin cea după primul modul”, crede ea. Dar în scurt timp după începerea școlii au început să se ivească problemele: „După primul modul, copiii s-au plâns că, în săptămâna de dinaintea vacanței, aproape la toate materiile au dat evaluări. Și că, dacă până acum dădeau trei-patru teze, acum au dat lucrări extraordinar de multe la toate materiile și nu au fost distribuite cum trebuie, au dat și trei lucrări într-o singură zi”. Rodica Răcășanu ar fi avut nevoie, ca și colegii săi, de mai multe explicații, dar acestea au lipsit și continuă să lipsească, deși suntem la finalul celui de-al doilea modul. „Eu aș fi avut nevoie de câteva norme și de o explicație, de ce se face trecerea la module? Aș fi avut nevoie să discutăm măcar acum la cercurile pedagogice”, spune ea. Însă fondul problemei este reprezentat de structurarea materiei și de frecvența notării. „Nu a spus nimeni că trebuie să dai o notă pe modul, dar profesorul e condiționat de un număr minim de note și a reieșit că la fiecare modul trebuie să se dea o notă”, explică Rodica Răcășanu.
  • Laurențiu Badea, profesor de fizică în Râmnicu Vâlcea, spune că mesajul transmis informal în sistem este că trebuie să existe o notă pe modul. „Asta ni se transmite de la nivelurile ierarhice superioare.” El amintește că, la începutul anului școlar, elevii dau de obicei evaluări inițiale, iar în primul modul distanța dintre acestea și cele din ultima săptămână de școală a fost foarte mică. „Și notarea ritmică are rostul ei, dar nici să fii fugărit așa nu este bine. Este o părere personală, dacă ești prea fugărit cu evaluarea devii tu, ca profesor, vânător de greșeli”, crede Laurențiu Badea. Nu crede că o structură pe module se potrivește cu realitatea învățământului românesc. „Structura asta pe module, cam numeroase, s-ar potrivi într-o cu totul altă filosofie a culturii educaționale. Nu este ușor să mobilizezi elevii după o perioadă de vacanță. De-abia ce i-ai mobilizat și i-ai introdus în contextul învățării, mai trece puțin și iar te trezești cu o pauză. Poate în alte părți o merge, dar este sistemul așezat pe alte baze ale filosofiei educaționale. Poate s-ar potrivi și în România, dar fă-o mai blând, cu o pilotare prealabilă. Nu ca la noi, unde tot sistemul a fost aruncat într-o chestiune aventuroasă”, crede Laurențiu Badea. În opinia lui, astfel de practici îi demobilizează pe profesori și le provoacă rezistență la însăși ideea de schimbare. Și îi derutează, totodată, pe elevii trecuți deja prin doi ani de provocări fără precedent pe care pandemia le-a adus în sistemul de educație.

Structura anului școlar 2022-2023:

  • Cursuri (modulul 1) — de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
  • Vacanță — de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
  • Cursuri (modulul 2) — de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
  • Vacanță — de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
  • Cursuri (modulul 3) — de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
  • Vacanță — o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
  • Cursuri (modulul 4) — de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
  • Vacanță — de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Cursuri (modulul 5) — de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
  • Vacanță — de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
    • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar se încheie la data de 2 iunie 2023, iar pentru clasa a VIII-a la data de 9 iunie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.