Ministrul interimar al Educației: Nicio reformă nu e simplă. Nicio schimbare de paradigmă nu e acceptată de toată lumea. Dar toate acestea trebuie făcute

0
Foto: Facebook/ Sebastian Burduja

Sebastian Burduja, ministrul care a preluat interimatul la Educație după demisia lui Sorin Cîmpeanu, spune că misiunea lui este să asigure ”funcționarea administrativă a Ministerului Educației pe perioada interimatului”. Într-o primă declarație după desemnare, Burduja vorbește despre reforma în educație și are doar cuvinte de apreciere la adresa fostului ministru al Educației.

”Nicio reformă nu e simplă. Nicio schimbare de paradigmă nu e acceptată de toată lumea. Dar toate acestea trebuie făcute, iar fără România Educată nu poate exista România Viitorului. Diferența între un politician oarecare și un om politic care are o șansă să scrie pagini de istorie stă într-un singur cuvânt: asumare”, a scris Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.

Despre Sorin Cîmpeanu: ”L-am văzut de multe ori la treabă, inclusiv în nopțile de dinaintea examenelor naționale. A pus suflet în ceea ce a făcut ca ministru, inclusiv în zecile de dezbateri ale legilor învățământului, în toată țara. A ținut deschise școlile în pandemie, a crescut semnificativ premiile pentru olimpici, iar în sectorul 1 a făcut ceea ce mulți alții nu și-au asumat (iar unii și-au arogat doar meritele): redeschiderea bazei Cireșarii pentru comunitate.”

Postarea integrală a ministrului interimar al Educației:

”Mă onorează propunerea Prim-Ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a prelua ca interimar portofoliul de ministru al educației. Sunt recunoscător pentru încredere și conștient de provocări. Misiunea mea este să asigur funcționarea administrativă a Ministerului Educației pe perioada interimatului.

Nicio reformă nu e simplă. Nicio schimbare de paradigmă nu e acceptată de toată lumea. Dar toate acestea trebuie făcute, iar fără România Educată nu poate exista România Viitorului. Diferența între un politician oarecare și un om politic care are o șansă să scrie pagini de istorie stă într-un singur cuvânt: asumare.

Am lucrat alături de Sorin Mihai Cimpeanu în Guvern și îi mulțumesc pentru implicare. L-am văzut de multe ori la treabă, inclusiv în nopțile de dinaintea examenelor naționale. A pus suflet în ceea ce a făcut ca ministru, inclusiv în zecile de dezbateri ale legilor învățământului, în toată țara. A ținut deschise școlile în pandemie, a crescut semnificativ premiile pentru olimpici, iar în sectorul 1 a făcut ceea ce mulți alții nu și-au asumat (iar unii și-au arogat doar meritele): redeschiderea bazei Cireșarii pentru comunitate. Sorin Cîmpeanu este și membru al PNL Sector 1 și îi mulțumesc pentru colegialitate.

Partidul Naţional Liberal are resursele necesare pentru continuarea reformelor curajoase în educație. Sunt convins de asta. Până atunci, prioritatea mea este gestionarea cu răspundere a treburilor de la MCID și Ministerul Educației.

Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și gândurile bune. Înainte, împreună.”

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul prin care ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, este desemnat ministru interimar al Educaţiei. Potrivit Constituției, perioada interimatului nu poate depăși 45 de zile.

”Urmează să ne consultăm în Partidul Național Liberal și în cadrul coaliției de guvernare și să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului președinte al României, Klaus Iohannis, pentru funcția de ministru”, a declarat, joi seară, premierul Nicolae Ciucă.

Sorin Cîmpeanu şi-a anunţat, joi seara, demisia din funcţia de ministru al Educației, în urma acuzațiilor de plagiat. Vineri, fostul ministru a venit cu noi precizări privind decizia de a demisiona.

”Este o demisie care a venit din dorința de a elimina presiunea nedreaptă și ilogică asupra reformei în educație, fiind evidentă deturnarea discuțiilor din spațiul public spre alte zone total străine interesului a sute de mii de profesori și a milioane de copii și tineri. Este o demisie care a venit din dorința de a nu periclita reforma educației și parcursul noilor legi ale educației. (…)

Deși am explicat de fiecare dată și am demontat toate acuzele care mi s-au adus, toată seria de atacuri din ultima vreme nu ar fi făcut decât să ducă în derizoriu o reformă adevărată, la care s-a muncit ani de zile. Tocmai pentru că am crezut și voi crede până la capăt în acest proiect, și pentru că doresc să îl văd devenind realitate, am luat decizia de a demisiona”, a spus Cîmpeanu, citat de news.ro.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.