Definitivat 2022. Rezultatele la proba scrisă au fost publicate. Rata de promovare (medii mai mari sau egale cu 8), înainte de contestații: 70,8%

0

DEFINITIVAT 2022. Rezultatele obținute de candidați la proba scrisă a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar – sesiunea 2022 au fost publicate miercuri, 27 iulie, pe site-ul definitivat.edu.ro. Rata de promovare (medii mai mari sau egale cu 8), înainte de contestații, este de 70,80%, conform Ministerului Educației. La proba scrisă, 137 de candidaţi au fost notați cu 10 (zece). 512 candidați au luat note sub 5.

  • Rezultatele candidaţilor – Definitivat 2022 (înainte de contestații), publicate pe site-ul definitivat.edu.ro.

Ministerul Educației precizează că rata de promovare din sesiunea 2022 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 70,80% (72,90% în 2021). 

”Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.136 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului”, se arată în comunicatul transmis de minister.

Proba scrisă a fost susținută în 42 de centre de examen la 98 de discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.

Dintre cei 8.615 candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost prezenți la proba scrisă cei 7.586 de candidați (93,65%) care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
  • media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre aceștia, 325 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Șase lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

”Astfel, din totalul celor 7.254  de candidaţi cu lucrări evaluate, 3.522 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 -10. Dintre aceștia, 137 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 427 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 512 candidați”, mai informează Ministerul Educației. (Mai multe detalii aici.)

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen miercuri, 27 iulie și joi, 28 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe titularizare.edu.ro în data de 4 august 2022.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Citește și: Definitivat 2022. Subiectele primite de candidați la proba scrisă și baremele de notare. Primele rezultate vor fi afișate pe 27 iulie UPDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.