CNE: Saltul peste pragul de 6 la mie nu poate fi adoptat de autorităţi de pe o zi pe alta. Ar trebui să vină ca rezultat al unor analize ample

0

Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă o eventuală modificare a modalităţii de funcţionare a şcolilor din România ”fără o serie de date statistice fundamentate, emise de către experţii în domeniul sănătăţii publice”. ”Considerăm că saltul peste pragul de 6 infectări de COVID-19 la mia de locuitori nu poate fi adoptat de autorităţi de pe o zi pe alta, ci ar trebui să vină ca rezultat al unor analize ample realizate de către epidemiologi, alături de consultarea elevilor, părinţilor şi profesorilor”, spun elevii.

”În ultimele zile, autorităţile au expus de mai multe ori posibilitatea modificării legislaţiei în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor de învăţământ după atingerea pragului de 6 infectări de COVID-19 la mia de locuitori într-o localitate.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modificarea scenariilor de funcţionare ale şcolilor din România, având în vedere că actualele prevederi ale ordinului comun emis de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au o bază ştiinţifică, asumată de către experţii în sănătate publică şi epidemiologie. De aceea, considerăm că şcolile ar trebui deschise cât mai multă vreme, chiar şi peste pragul de 6 infectări la mia de locuitori, însă, fără o analiză reală a situaţiei din teritoriu, decizia nu va fi sub nicio formă în beneficiul elevilor”, se arată într-un comunicat al Consiliul Naţional al Elevilor, transmis Agerpres.

Reprezentanții elevilor spun că ”este absolut necesar” ca Ministerul Educaţiei să analizeze obiectiv starea de fapt din teritoriu şi să comunice public situaţia măsurilor igienico-sanitare din unităţile de învăţământ, cum ar fi numărul şcolilor care nu dispun de măşti, dezinfectant, apă curentă sau teste rapide antigen pentru detectarea COVID-19.

Mai mult – arată CNE – Institutul Naţional de Sănătate Publică ar trebui să fundamenteze o eventuală modificare a scenariilor de funcţionare a şcolilor pe cifre reale, cu referinţă la posibilitatea transmiterii virusului în comunităţile şcolare, cu diferite metode de calcul, luând în considerare atât ratele de infectare de la nivelul localităţilor, cât şi situaţia elevilor şi profesorilor vaccinaţi împotriva COVID-19.

”Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă o eventuală modificare a modalităţii de funcţionare a şcolilor din România fără o serie de date statistice fundamentate, emise de către experţii în domeniul sănătăţii publice. Considerăm că saltul peste pragul de 6 infectări de COVID-19 la mia de locuitori nu poate fi adoptat de autorităţi de pe o zi pe alta, ci ar trebui să vină ca rezultat al unor analize ample realizate de către epidemiologi, alături de consultarea elevilor, părinţilor şi profesorilor”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, în opinia CNE, ”este imperios ca elevii şi profesorii, atât cei vaccinaţi cât şi cei nevaccinaţi, să aibă posibilitatea de a se testa în şcoli, la solicitarea acestora, în mod nemijlocit”.

”Dintr-o consultare internă a Consiliului Naţional al Elevilor la care au răspuns reprezentanţi din peste 500 de unităţi de învăţământ preuniversitar, mai mult de două treimi dintre elevi au declarat faptul că, în şcoala lor, nu există posibilitatea testării rapide sau că nu au ştiinţă de acest lucru. De asemenea, atragem atenţia asupra necesităţii unor controale ample în şcoli, de către direcţiile de sănătate publică şi de către corpurile de control ale instituţiilor prefectului, prin care să se verifice respectarea măsurilor sanitare şi, după caz, prin care să se aplice sancţiuni”, transmit elevii.

„Asistăm la posibilitatea unei modificări de pe o zi pe alta în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor de învăţământ în contextul pandemic. Astfel de măsuri ar trebui dezbătute cu toţi factorii implicaţi, atât cu experţii, cât şi cu partenerii de dialog social, pentru ca toate scenariile să fie pe masă. Nu putem fi martorii unor decizii luate pe genunchi, doar pentru că autorităţile au conştientizat că pandemia nu este încă aproape de final”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.