Concursurile pentru directori. Sorin Cîmpeanu: Nu e normal ca o comunitate dintr-o şcoală să nu aibă un cuvânt de spus în alegerea liderului lor

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus, marţi, că îşi doreşte organizarea concursurilor pentru posturile de directori de şcoli înainte de vacanţa de vară, dar după examenele naţionale și fără să se intre în luna august, care ar trebui să fie una de odihnă pentru cadrele didactice. Propunerea ministrului este ca aceste concursuri să se desfășoare în două etape și a pledat ca din comisia de examinare din a doua etapă, ce urmează după examenul național, să facă parte şi un reprezentant al colectivului de cadre didactice din şcoala pe care candidatul doreşte să o conducă.

”Concursurile pentru ocuparea posturilor de directori ne dorim să se organizeze înainte de vacanța de vară. Expiră mandatele, marea majoritate expiră în data de 5 august. Dacă nu organizez concurs, vor fi numiri ale inspectorului general, cu avizul consiliului de administrație al școlii, până la organizarea unui concurs, dar nu mai târziu de începerea noului an școlar. E și asta o variantă. (…)

Ar fi nedrept să intrăm cu alte activităţi peste luna august, care ar trebui să fie o lună binemeritată de odihnă pentru angajaţii din sistemul de învăţământ. Pe de altă parte, nu se pot organiza aceste concursuri înainte de examenele naţionale. E nevoie de cadre didactice pentru organizarea examenelor naționale, de la organizare și până la corectură. N-ar fi drept să iei unui cadru didactic implicat în corectură la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională, să îi iei dreptul de a participa la concursul de director pentru că nu se va putea pregăti.

Deci astea sunt constrângerile şi de asta am spus că nu sunt sigur că vom putea organiza înainte de intrarea în vacanţa de vară. Insist să nu se organizeze concursuri în luna august. Ori reuşim până în luna august, dar după examenele naţionale, Evaluare, Bacalaureat, ori, dacă nu, în toamna acestui an oricum trebuie să fie organizate”, a declarat Sorin Cîmpeanu într-o conferinţă organizată în cadrul Campaniei naţionale „Vaccinare şi testare pentru învăţare”.

Ministrul Educației propune ca examenele pentru ocuparea celor aproape 10.000 de posturi de directori de şcoli să se desfășoare în două etape.

În prima etapă ar urma să se organizeze un examen național, ”pe baza unor subiecte relevante, care să mai fie și sigure, adică să creeze condiții egale și să privilegieze competența, fără a privilegia nici memorarea unor articole din lege – nu mă ajută cu nimic dacă le memorez şi nu ştiu să le aplic – și nici teste care au fost mult criticate în interiorul sistemului și în spațiul public în anul 2016”.

„Ideea e să fie o tematică relevantă pentru ceea ce trebuie să facă un director de şcoală, să fie o tematică sigură şi cei care vor depăşi nivelul 7 să spunem, nota 7, pot opta pentru a fi directori într-o şcoală. Sunt două variante în discuţie, sau ca la examenul de rezidenţiat, cine a luat 10 îşi poate alege orice şcoală, următorul, cu 9,99… Poate să fie o variantă, nu este cea acoperitoare total. O altă variantă este să se exprime opţiunile în ordinea descrescătoare a rezultatelor la examenul naţional – 2, 3, 4, 5, 7 opţiuni pentru o şcoală după care se intră în etapa a doua”, a explicat Cîmpeanu, adăugând că examenele ar trebui să fie supravegheate.

A doua etapă va consta într-o examinare în fața unei comisii, din care ministrul vrea să facă parte şi un reprezentant al colectivului de cadre didactice din şcoala pe care candidatul doreşte să o conducă.

Sunt dintre cei care nu consideră că este normal ca o comunitate dintr-o şcoală sau dintr-un liceu să nu aibă un cuvânt de spus în alegerea liderului lor, alegere care să se facă dintre cei care au demonstrat că au competenţă la examenul naţional. (…) Să se țină cont de aceste rezultate, e o variantă, într-o pondere de 20-30-40%, restul părții de examinare fiind făcută la nivelul acelei comisii care cred eu că ar trebui să aibă și cel puțin un reprezentant al colectivului de cadre didactice din şcoala pe care candidatul doreşte să o conducă.

Din experiența personală, am observat că lucrurile impuse de oriunde altundeva din afara şcolii nu generează rezultate. Poţi să fii foarte, foarte bun manager, dacă te respinge colectivul de cadre didactice din şcoală, nu cred că ai şanse şi cred că elevii sunt primii care pierd din aceste conflicte pe care le-am văzut în multe şcoli din România între conducerea şcolii şi colectivul de cadre didactice”, a spus ministrul Educaţiei.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.