CNE: Dacă măsura testării rapide a elevilor va fi implementată în şcoli, este imperioasă creşterea finanţării pentru cabinetele de medicină şcolară

0

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) susține redeschiderea în siguranţă a unităţilor de învăţământ și atrage atenția asupra mai multor probleme care condiţionează acest lucru. Elevii fac referire, între altele, la testarea elevilor, spunând că este nevoie de creşterea finanţării pentru cabinetele de medicină şcolară şi suplimentarea numărului de posturi pentru personalul specializat.

”În cursul zilei de astăzi, reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii vor stabili detaliile privind începerea celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2020-2021 în format fizic, acolo unde acest lucru este posibil. Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra mai multor aspecte care condiţionează, în mod fundamental, redeschiderea în siguranţă a unităţilor de învăţământ.

În primul rând, este esenţial ca autorităţile să aibă în vedere faptul că, la momentul de faţă, este esenţial ca autorităţile să aibă în vedere faptul că, la momentul de faţă, capacitatea cabinetelor şcolare din cadrul unităţilor de învăţământ de a realiza teste rapide este una semnificativ scăzută, dat fiind faptul că multe dintre cadrele medicale şcolare (medici şi asistenţi) sunt, la momentul de faţă, detaşate de către direcţiile de sănătate publică în diferite instituţii.

În plus, chiar dacă toate aceste cadre medicale s-ar afla în şcoli la momentul începerii celui de-al doilea semestru, numărul acestora nu este nici pe departe suficient. La momentul de faţă, există 4904 cadre medicale (1302 medici şi 3602 asistenţi medicali) arondate la peste 18 mii de unităţi de învăţământ preuniversitar.

Aşadar, dacă măsura testării rapide a elevilor va fi implementată în şcoli, este imperioasă creşterea finanţării pentru cabinetele de medicină şcolară şi suplimentarea numărului de posturi pentru personalul specializat”, transmite Consiliul Național al Elevilor, într-un comunicat de presă, preluat de Agerpres.

Pe de altă parte, elevii atrag atenția asupra situaţiei materialelor sanitare din şcoli: ”De la începerea acestui an şcolar, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a emis mai multe alerte privind punerea pe piaţă a măştilor neconforme, care pot pune în pericol sănătatea utilizatorilor acestora.

În luna ianuarie a acestui an, Ministrul Educaţiei a declarat că există un stoc de 37 de milioane de măşti destinat unităţilor de învăţământ, care vor putea fi utilizate odată ce elevii se întorc la şcoală. Atragem atenţia asupra necesităţii verificării conformităţii acestor măşti, de către comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorului, în scopul garantării siguranţei elevilor şi a cadrelor didactice.”

CNE mai arată că, potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, din 3424 unităţi de învăţământ evaluate, 301 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, 168 dintre acestea nu se încadrează în standardele actuale privind condiţiile de igienă din şcoli, iar 132 fie nu sunt aprovizionate cu apă potabilă, fie nu au apă potabilă adecvată din punct de vedere microbiologic. ”Din acest motiv, solicităm realizarea, de către inspectoratele şcolare judeţene, a situaţiei privind unităţile de învăţământ care nu dispun de autorizaţie sanitară şi sprijinirea acestora, de către ISJ-uri/ISMB în obţinerea acestor autorizaţii”, spun elevii.

Totodată, ţinând cont de apariţia mai multor cazuri de infectare cu noua tulpină a virusului Sars Cov 2, CNE consideră necesară ”secvenţierea tuturor testelor pozitive realizate în rândul elevilor şi cadrelor didactice, pentru a limita, pe cât posibil, răspândirea acestei noi tulpini”.

„Ne aflăm într-un moment crucial pentru elevii din România. Am susţinut, încă de la bun început, descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor, cât timp acest lucru este realizat cu precauţie şi asigurând factorilor locali indicaţiile şi resursele necesare redeschiderii şcolilor în siguranţă. E momentul ca autorităţile centrale să dea dovadă de celeritate şi să vină în sprijinul elevilor, pentru ca aceştia să se poată întoarce la şcoală în siguranţă, acolo unde acest lucru este posibil”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.