CNCD și Asociaţia Institutul pentru Politici Publice vor realiza un ghid pentru profesori privind combaterea discriminării în clase

0

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) anunță că va realiza, împreună cu Asociaţia Institutul pentru Politici Publice, un ghid pentru profesori privind combaterea discriminării în clase, în cadrul unui proiect ce se va desfășura pe parcursul a doi ani și în care vor fi organizate inclusiv sesiuni de instruire pentru profesori.

CNCD precizează, într-un comunicat de presă, că începând cu data de 1 decembrie 2020, implementează, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Politici Publice, pentru o perioadă de 24 de luni, proiectul ”Combaterea discriminării în clasă – ghid pentru profesori” – ProfsAgainstDiscrimination, finanțat de Comisia Europeană.

Conform sursei citate, prin acest proiect inițiatorii îşi propun:

  • 1. analiza legislaţiei la nivel naţional în ceea ce priveşte implementarea principiului nediscriminării şi realizarea a trei sondaje la nivel naţional în randul profesorilor, părinţilor şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene cu privire la existenţa fenomenului discriminării. Rezultatele precum şi recomandările formulate în urma realizării sondajelor vor fi incluse într-un Studiu ce va fi distribuit la nivel naţional;
  • 2. creşterea gradului de conştientizare şi a capacităţii de identificare, combatere şi raportare a cazurilor de discriminare din şcoli, la nivel naţional, prin sesiuni de instruire pentru un număr de 200 profesori, dar şi realizarea unui Ghid practic privind combaterea discriminării în clase;
  • 3. creşterea nivelului de date şi statistici cu privire la cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei antidiscriminare şi a instrumentelor ce ar putea fi folosite pentru combaterea acestui fenomen;
  • 4. abordarea lacunelor din legislaţie şi practică printr-o serie de recomandări concrete şi specifice în cadrul unor politici publice.

Rezultatele proiectului, precum şi recomandările de politici publice vor fi prezentate în cadrul unei conferinţe organizate la sfârşitul proiectului, se mai arată în comunicatul de presă.

Proiectul beneficiază de un buget total de 269.559,75 euro (80% finanţare UE şi 20% cofinanţare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.