Orban: Dacă un profesor face șase ore online din zece, patru ore nu trebuie plătit. Dacă refuză să predea online, nu mai are ce căuta în sistem

1

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că profesorii nu trebuie plătiți pentru orele pe care nu le susțin online, acolo unde scenariul în care funcționează școala impune desfășurarea cursurilor prin intermediul tehnologiei, iar acele cadre didactice care refuză să predea online nu mai au ce căuta în sistemul de educație.

Ludovic Orban a spus, într-o conferință de presă, susținută la sediul Ministerului Educației, că nu poate accepta ideea că există profesori care nu vor să predea online.

„Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să își exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online, acolo unde este necesară organizarea acestor lecții online… Dacă din zece ore, face numai șase ore, patru ore nu trebuie plătit. E simplu. Iar dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere nu mai are ce căuta în sistemul de educație.

Un profesor are obligația să se adapteze la orice situație. Jobul lui este să transmită informațiile, cunoștințele de la materia respectivă, valori, principii, să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de transmitere a acestor cunoștințe. Să fim cinstiți, online-ul este un lucru care deja există în viața noastră. (…) Cum să nu poți să te adaptezi să predai online?”, a declarat premierul.

Achiziția de tablete

În ceea ce privește tabletele necesare desfășurării cursurilor în sistem online, Ludovic Orban a arătat că procesul de achiziţie continuă.

„Deja există o pregătire pentru că în foarte multe judeţe se face fie în clasă, fie în sistem mixt, hibrid, (…), fie sunt câteva sute de şcoli în care predarea se face în exclusivitate online. Procesul de achiziţie de tablete continuă la toate nivelurile, şi la nivelul ONAC-ului şi la nivelul inspectoratelor şcolare şi la nivelul administraţiilor locale. (…)

Am solicitat inspectoratelor să fie active, să găsească soluţii, să identifice, inclusiv să ia legătura cu firme care au activitatea în domeniu, care pot să pună la dispoziţie eventuale tablete sau laptopuri sau mijloace de comunicare prin care să se poată permite accesul elevilor.

De asemenea, ştiţi că avem şi programul de creştere a numărului de şcoli care sunt conectate la internet. De asemenea, programul de creştere a acoperirii în localităţi în care nu există acoperire. Suntem într-un proces de reducere la maximum posibil a numărului de copii care să nu poată să participe la procesul educaţional din motive legate de faptul că nu au tabletă sau nu au acces la internet”, a spus Ludovic Orban.

Întâlnirea de la MEC

Premierul a precizat că obiectivul întâlnirii de vineri de la Ministerul Educaţiei a fost acela de a evalua modul în care funcţionează şcoala în condiţii de pandemie.

”Mesajele pe care le-am transmis au fost mesaje foarte clare: respectarea cu stricteţe a măsurilor de protejare a sănătăţii, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice, respectarea reglementărilor care vizează modul de organizare a şcolii în pandemie, modul de stabilire a modului în care se desfăşoară cursurile într-unul din cele trei scenarii, cursuri în clasă, cursuri mixte, o parte din elevi în clasă, o parte online sau toţi online.

De asemenea, am transmis un mesaj foarte clar către conducerile inspectoratelor judeţene că au obligaţia să urmărească desfăşurarea procesului educaţional în fiecare şcoală, să se asigure că procesul educaţional nu este afectat, că toţi profesorii, toate cadrele didactice, învăţători, educatori se adaptează la situaţia în care suntem, acolo unde învăţământul este organizat online asigură lecţiile online conform graficului stabilit şi, de asemenea, sunt luate toate măsurile pentru a se asigura accesul elevilor la învăţământ, care e un drept constituţional, care nu poate fi încălcat”, a spus Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Premierul a arătat că elevii sunt „mult mai în siguranţă” la şcoală în ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2 decât atunci „când nu sunt controlaţi”.

”Din acest motiv este foarte important nu numai ce se întâmplă la şcoală, ci şi cum ajunge copilul la şcoală şi, mai ales, ce face copilul după ce pleacă de la şcoală. Pentru că, dacă ei nu sunt luaţi de părinţi sau li se permite o foarte mare libertate în timpul liber, există posibilitatea să nu se îmbolnăvească în şcoli, să se îmbolnăvească în exteriorul şcolii, după ce pleacă de la şcoală. Sunt adolescenţi care se duc pe terase, sunt adolescenţi care se duc în parc, sunt adolescenţi care se duc şi practică activităţi sportive sau au activităţi, dar care nu mai respectă regulile. (…) La şcoală copilul este mai în siguranţă decât atunci când nu este supravegheat”, a susţinut premierul.

În opinia sa, este prematur să se spună că a crescut numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus din cauza începerii şcolii.

„Este prematur să stabilim că a crescut numărul de cazuri, pentru că nu ştim dacă a crescut numărul de cazuri şi doi – nu ştim dacă a crescut din cauza începerii activităţii şcolare, pentru că este posibil ca, în prima săptămână sau în primele zece zile, foarte multe cazuri să fi apărut datorită vacanţelor şi copiii să se fi îmbolnăvit sau cadrele didactice să se fi îmbolnăvit înainte de începerea şcolii şi să se manifeste boala după începerea şcolii”, a afirmat Orban.

Premierul a evidenţiat că fiecare director de şcoală trebuie să gândească spaţiile astfel încât să evite riscul creării unei aglomeraţii şi să aibă grijă ca elevii să poarte masca de protecţie sanitară şi să păstreze o distanţă „rezonabilă” şi în pauze.

La Ministerul Educației a avut loc, vineri, o întâlnire la care au participat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Educației, Monica Anisie, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Muncii, Violeta Alexandru și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Citește și:

1 COMENTARIU

  1. În primul rând,atunci când am intrat în sistem nu ne-a cerut nimeni să lucrăm online….Apoi nu am fost școliți pt asta și nu spune nimeni,nicăieri că avem obligația de a ne adapta,mai ales în condițiile în care nu ai cu cine și cu ce lucra…Apoi sunt și profesori de peste 50 de ani care chiar nu se mai pot adapta….Pt aceștia ar trebui dată lege, ca să poată face o cerere,să primească 24 de salarii compensatorii așa cuim au primit minerii la disponibilizare,ca să se poată apuca de altceva.Idea e că ar trebui să se înghețe acest an școlar dacă s-ar dori invierea sistemului de învățământ care acum e 90 la sută mort…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.