Ministrul Educației: Eu sunt optimistă pentru începutul de an școlar. 96,4% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite

0

Monica Anisie, ministrul Educației, se declară ”optimistă” în ceea ce privește începerea noului an școlar, spunând că 96,4% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite pentru reluarea cursurilor. Prezentă într-o emisiune TV, Monica Anisie a făcut precizări în privința documentelor medicale necesare pentru începerea școlii, dar și în legătură cu numărul profesorilor care au depus cereri de pensionare.

”La momentul acesta, deși suntem într-o situație dificilă, așa cum ați spus și dumneavoastră, eu sunt optimistă pentru începutul de an școlar. Pot să vă spun în mod clar că, la momentul acesta, 96,4% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite pentru începutul de an școlar. Acest proces este unul dinamic. În continuare, colegii mei se află și astăzi în unitățile de învățământ pentru a pregăti tot ceea ce este necesar ca luni, pe 14 septembrie, copiii să vină în siguranță la școală. Mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru implicare în această perioadă, dar mulțumesc și autorităților publice locale. Au făcut eforturi extraordinare și asta pentru ca școala să fie deschisă în bune condiții”, a spus Monica Anisie, la B1 TV.

Întrebată ce se se întâmplă cu celelalte 3,6% dintre școli, Monica Anisie a răspuns: ”În momentul acesta, unele dintre ele sunt în pregătire, altele sunt în reabilitare. Prin urmare, acolo au fost găsite alte soluții, fie se continuă învățarea în sistem online, fie au găsit alte spații unde să își desfășoare activitatea didactică atât profesorii, cât și elevii”.

Despre documentele medicale ce trebuie aduse la școală

”S-a spus în mod clar faptul că avizul epidemiologic nu este obligatoriu acum pentru că numai la momentul în care copilul lipsește trei zile de la școală, suferind de o boală, poate reintra în colectivitate pe baza avizului epidemiologic. De asemenea, adeverința medicală pe care trebuia să o prezinte un copil dacă are anumite afecțiuni și dorește să își continue învățarea în sistem online, această adeverință poate fi dată de către medicul de familie sau medicul curant. Deci este important să știe părinții că nu este obligatoriu să vină cu avizul epidemiologic în prima zi de școală. La fel cu adeverința pentru educație fizică și sport. În prima lună de la începerea cursurilor pot prezenta această adeverință. Este o măsură pe care ministrul Sănătății a luat-o deja, a transmis-o deja și am transmis-o și noi în unitățile de învățământ ca toată lumea să fie pregătită.”

Despre clasele supraaglomerate și alocarea de noi spații 

”Au fost solicitări la Ministerul Educației, dar și la inspectoratele școlare și am avizat de fiecare dată când ni s-a cerut acest lucru. Dar aș vrea să vă spun că sunt și primari și vă dau exemplul unui primar care a cedat sediul primăriei pentru școală și a mutat primăria la căminul cultural. (…)  Deci există. dacă ne implicăm și vrem să ne fie bine, există și astfel de oameni.”

Despre situațiile în care directorii au solicitat împărțirea claselor cu mulți copii în două și nici măcar nu li s-a dat număr de înregistrare la inspectoratele școlare: ”Dacă există astfel de cazuri, vă rog să mi le spuneți pentru că, în momentul în care aflu de situații punctuale, imediat iau măsuri în așa fel încât să se respecte prevederile legale. De aceea am dat autonomie școlilor, de aceea am venit în sprijinul descentralizării deciziei. (…) Dacă s-a întâmplat acest lucru, voi lua măsuri să vedem cum putem rezolva această problemă.”

Despre profesorii care au depus cereri de pensionare

”Din datele care sunt în Edusal, adică programul de salarizare, există 27.000 de profesori cu vârste de peste 60 de ani, iar peste 65 de ani avem 8.707 profesori. Nu 60.000 sau cât a mai fost în spațiul public. Este adevărat că, în cadrul inspectoratelor școlare, au fost depuse cereri de pensionare după data de 1 septembrie. Vorbim de 147 de cereri. La nivel național, la momentul acesta, după data de 1 septembrie, sunt 147 de cereri de pensionare pe diferite motive. (…) Este în limita normalului. Am mai avut astfel de situații și în alți ani. Nu este nimic nou. Cred că este momentul să îndemnăm la calm pe toată lumea, pentru că ne pregătim pentru începutul de an școlar și elevii au nevoie de sprijinul nostru emoțional.”

Testele pentru clasa a VIII-a

”Ele sunt în lucru, deja în formă simplificată, așa cum am promis, pentru că modelul pe care l-am pus în consultare a avut anumite critici, sugestii, dar pe bună dreptate.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.