Ludovic Orban: Pregătim cu mare atenţie deschiderea şcolilor. Încercăm să reducem la maximum riscul de îmbolnăvire

0
Foto: gov.ro

Guvernul pregăteşte cu mare atenţie deschiderea anului şcolar, astfel încât să fie evitat riscul de îmbolnăvire atât în ceea ce priveşte elevii, cât şi cadrele didactice, a declarat, joi, premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Premierul a amintit că Guvernul a decis alocarea a 175 de milioane de euro pentru decontări necesare învăţământului online şi materialelor de protecţie.

„Am alocat în total 175 de milioane de euro. Decontăm autorităţilor locale şi şcolilor pentru achiziţiile care sunt făcute pe tablete, pe laptopuri, pe camere web, table inteligente, pentru achiziţionarea materialelor de protecţie sanitară – decontăm pentru autorităţile locale dintr-o alocare de 175 de milioane de euro. Eu consider că e important un pic să descentralizăm, pentru că achiziţiile la nivel centralizat sunt contestate şi atunci când sunt contestate termenii procedurali sunt foarte lungi şi ne duc în întârziere”, a declarat Ludovic Orban, la Realitatea Plus.

Premierul a precizat că a avut o discuţie joi cu ANCOM şi cu reprezentanţii companiilor de telefonie fixă şi mobilă pentru a identifica căile de extindere a acoperirii reţelelor.

„Să cuprindem cât mai multe şcoli care nu sunt în momentul de faţă, şi nu numai şcoli, ci şi localităţi. (…) Pregătim cu mare atenţie deschiderea şcolilor. Încercăm să facem tot ceea ce este posibil în vreme de pandemie, astfel încât să reducem la maximum riscul de îmbolnăvire a copiilor şi cadrelor didactice”, a adăugat şeful Guvernului.

Citește și: Monica Anisie, despre pregătirile din școli: În acest moment, se realizează organizarea claselor. Măștile, achiziționate de autoritățile locale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.