Ordinul comun cu regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor a fost publicat în Monitorul Oficial – document

0

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății care stabilește regulile și măsurile pentru deschiderea și funcționarea școlilor începând din data de 13 septembrie a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial. Conform documentului, până la o rată de infectare de 6 la mie, cursurile se desfășoară cu prezență fizică în toate unitățile de învățământ, odată depășit acest prag într-o localitate, școlile trec în sistem online, rămânând deschise creșele, grădinițele și școlile speciale.

Conform ordinului, preșcolarii și elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, precum și cei care locuiesc împreună cu o persoană diagnosticată cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă pot fi scutiți de prezența fizică în școală.

În cazul apariției unui caz de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-o clasă, cursurile cu prezență fizică se suspendă, acestea putând fi reluate începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ.

Elevii claselor VII—XII/XIII, vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și elevii care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile, dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.

Elevii și personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască în permanență în interior. ”Se recomandă ferm purtarea măștii de uz medical însă se admit măști de tip textil care să asigure acoperirea orificiilor nazale și a gurii; sunt interzise orice alte dispozitive care înlocuiesc măștile, cu excepția vizierelor care sunt permise doar pentru cadrele didactice din învățământul special”, se precizează în Anexa 1 a ordinului.

Programul școlar în unitățile de învățământ va fi organizat avându-se în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea și la ieșirea în pauze.

Principalele prevederi din Ordinul pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2:

  • Scenariul de funcționare al unității/instituției de învățământ pe parcursul anului școlar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcție de situația privind evoluția epidemiologică publicată pe site-ul DSP/
  • Consiliul de administrație al unității de învățământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:
    • Scenariul 1
      • Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori
    • Scenariul 2
      • a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
      • b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.
  • La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ. În această situație, activitatea didactică pentru preșcolari și elevi se desfășoară exclusiv online, cu excepția activităților de terapie pentru elevii cu cerințe educaționale speciale din învățământul special și special integrat, care se desfășoară cu prezență fizică în unitatea de învățământ. Activitățile de terapie pentru elevii cu cerințe educaționale speciale sunt permise indiferent de scenariul în care se află localitatea sau unitatea de învățământ, inclusiv în carantină.
  • Este permisă organizarea simulărilor examenelor naționale, cu prezență fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care nu este declarată starea de carantină la nivelul localității, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanțare corectă, igienizarea mâinilor și purtarea obligatorie a măștii.
  • Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezență fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este o incidență a ratei de infectare mai mare de 6/1.000 de locuitori.
  • Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ în unitățile de învățământ special are obligația să poarte mască de protecție în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor, precum și în sălile de clasă, cu excepția situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor putea folosi viziere. În cazul elevilor din învățământul special, masca de protecție are caracter de recomandare adaptată specificului procesului educațional și nu reprezintă o obligație.
  • Sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar/universitar, organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție și fără ca durata acestora să depășească 1,5 ore.
  • Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică în săli de sport/spații interioare, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1.000 de locuitori. La o rată de incidență mai mare de 2/1.000 de locuitori, orele de educație fizică se pot desfășura doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție. Prin excepție, preșcolarii nu au obligația purtării măștii de protecție în timpul orelor de educație fizică, indiferent de rata de infectare.
  • Preșcolarii/Elevii cu vârstă mai mică de 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/ autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică în școală.
  • Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticați cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare), cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.
  • Preșcolarii/Elevii care locuiesc împreună cu o persoană diagnosticată cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.
  • Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin. (1), (2) și (3), conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional, inclusiv online.
  • Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/ conexe se dispune, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ, pentru o perioadă de 14 zile la apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.
  • În situația în care în aceeași sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezență fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
  • Elevii din schimbul următor continuă cursurile cu prezență fizică după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.
  • Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ.
  • Testarea elevilor se realizează în a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învățământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul DSPJ/DSPMB. Până la efectuarea testului, elevii continuă activitatea didactică în regim on-line. Elevii care nu se prezintă la testare reiau cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.
  • Elevii claselor VII—XII/XIII, vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și elevii care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile, dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.
  • La apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului județean pentru situații de urgență/al municipiului București, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.