Clip realizat de Ministerul Educației cu regulile ce trebuie respectate în școli pe perioada cursurilor de pregătire VIDEO

0

Ministerul Educației a publicat vineri, pe pagina de Facebook, un clip în care sunt prezentate măsurile ce se aplică în fiecare școală pe perioada cursurilor de pregătire, de la intrarea elevilor în școală până la terminarea orelor. Elevii claselor a VIII-a și a XII-a s-au întors la școală marți, 2 iunie, pentru a participa la cursurile de pregătire în vederea examenelor naționale.

”Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care vor susține Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul au început sesiunile de pregătire a examenelor naționale, programate în intervalul 2 -12 iunie. Aceste sesiuni se desfășoară în unitățile de învățământ în conformitate cu măsurile de siguranță prevăzute de ordinul comun dintre Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Fiecare unitate de învățământ trebuie să respecte regulile de distanțare fizică, să asigure materiale de protecție, să realizeze curățenia și dezinfectarea sălilor de curs și să semnalizeze intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi. Materialul de mai jos prezintă parcursul elevilor de la intrarea în unitatea de învățământ până la finalizarea orelor”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Educației.

Imagini din școli:

Citește și: Cum a fost întoarcerea la școală pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Câteva impresii despre o ”altă lume” în care totul este ”diferit, ciudat” 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.