MEC alocă 25 de milioane de lei pentru proiecte de cercetare privind limitarea extinderii şi combaterea epidemiei de SARS-COV-2

0

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunțat, vineri, că a alocat suma de 25 de milioane de lei pentru finanţarea unor proiecte de cercetare privind limitarea extinderii şi combaterea epidemiei de SARS-COV-2.

„Astăzi, 27 martie 2020, au fost aprobate primele teme de cercetare în acest scop, considerate prioritare de Ministerul Sănătăţii, în domeniul prevenţiei diagnosticului, tratamentului şi controlului epidemiei: dinamica transmiterii virusului SARS-COV-2 pe teritoriului României; dezvoltarea de noi tehnologii, medicamente şi vaccinuri pentru prevenirea SARS-COV-2; secvenţierea genomului SARS-COV-2 şi analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România; tehnici avansate şi creşterea performanţei în detecţia precoce a virusului SARS-COV-2; evaluarea eficacităţii şi siguranţei utilizării unor protocoale de tratament inovative; abordări inovative în tratamentul şi controlul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-COV-2; tehnici avansate de management a epidemiei în comunitate”, se arată într-un comunicat de presă al MEC.

Comunicatul integral al Ministerului Educației și Cercetării

”Cercetarea răspunde apelului la mobilizare în lupta cu noul coronavirus, alocând 25 milioane de lei pentru finanțarea unor proiecte de cercetare

Ministerul Educației și Cercetării a alocat, în acest moment, suma de 25 milioane lei pentru finanțarea unor proiecte de cercetare privind limitarea extinderii și combaterea epidemiei de SARS-COV-2.

Astăzi, 27 martie 2020, au fost aprobate primele teme de cercetare în acest scop, considerate prioritare de Ministerul Sănătății, în domeniul prevenției diagnosticului, tratamentului și controlului epidemiei:

      • Dinamica transmiterii virusului SARS-COV-2 pe teritoriului României;
      • Dezvoltarea de noi tehnologii, medicamente și vaccinuri pentru prevenirea SARS-COV-2;
      • Secvențierea genomului SARS-COV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România;
      • Tehnici avansate și creșterea performanței în detecția precoce a virusului SARS-COV-2;
      • Evaluarea eficacității și siguranței utilizării unor protocoale de tratament inovative;
      • Abordări inovative în tratamentul și controlul pacienților infectați cu virusul SARS-COV-2;
      • Tehnici avansate de management a epidemiei în comunitate.

În prezent, Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Sănătății, elaborează termenii de referință care stabilesc obiectivele generale, obiectivele specifice și rezultatele estimate, precum și termenele de realizare a acestora.

Imediat ce termenii de referință vor fi agreați, Ministerul Educației și Cercetării, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), va declanșa procedura de selecție competitivă și contractare, în regim accelerat, a consorțiilor care vor executa aceste studii de cercetare. Din consorțiile executante vor face parte, în mod obligatoriu, cel puțin o instituție de cercetare-dezvoltare și o unitate din sistemul public de sănătate. Participarea unor companii private în aceste consorții este, de asemenea, posibilă, în conformitate cu schemele de ajutor de stat privind finanțarea.

Estimăm că  proiectele de cercetare contractate vor putea demara studiile în cel mult o lună.

Cele peste o sută de propuneri de teme de cercetare legate de limitarea efectelor epidemiei, primite la Ministerul Educației și Cercetării, sunt în continuare în analiză la Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale, în vederea prioritizării și selectării acelor teme de cercetare care au capacitatea de a da rezultate rapide și eficiente în prevenția și reducerea efectelor epidemiei.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.