Elevii din Constanța cer măsuri pentru a asigura accesul tuturor profesorilor şi elevilor la internet: „Îngheţarea anului şcolar nu este o soluţie”

0
Foto: pixabay.com

Asociaţia Elevilor din Constanţa (ACE) nu este de acord cu îngheţarea anului școlar și pledează pentru continuarea procesului de învăţare în această perioadă, soluţia fiind asigurarea accesului tuturor profesorilor şi elevilor la internet. AEC solicită ministrului educaţiei, Monica Anisie, ”realizarea unei centralizări, prin intermediul structurilor din teritoriu, în vederea achiziţionării device-urilor necesare continuării procesului de învăţare în mediul online, pentru ca acesta să fie cu adevărat eficient şi accesibil.

Reprezentanţii elevilor susţin că, la două săptămâni de la suspendarea cursurilor, ”mii de elevi din România sunt privaţi de dreptul la educaţie, întrucât aceştia nu-şi permit să cumpere device-urile necesare continuării procesului educaţional, iar acţiunile concrete ale autorităţilor în vederea soluţionării acestei probleme întârzie să apară”.

„În contextul situaţiei de criză, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate face o achiziţie directă, astfel încât să cumpere tablete sau alte device-uri pentru elevii din mediile rurale sau cele defavorizate. Din păcate, aceste achiziţii şi o centralizare a datelor pentru a vedea care este numărul exact de elevi care au nevoie de aceste dispozitive nu s-au realizat până în acest moment.

Soluţia este asigurarea accesului tuturor profesorilor şi elevilor la internet, fapt ce va permite predarea şi evaluarea copiilor într-un mod eficient. O continuare a procesului de învăţare nu va impune o recuperare dificilă şi îndelungată a materiei sau repetarea acestui an şcolar, amânarea perioadei de susţinere a examenelor naţionale şi prelungirea anului şcolar în curs, situaţii ce vor duce şi la decalarea datei de începere a celui următor. În momentul de faţă, eficientizarea accesului la platformele de e-learning reprezintă soluţia pentru recuperarea materiei, susţinerea examenelor cu o întârziere minimă şi începerea anului şcolar 2020-2021 fără a exista piedici sau goluri ale elevilor în ceea ce priveşte materia ce trebuia a fi parcursă”, se arată într-un comunicat al AEC.

Comunicatul Asociației Elevilor din Constanța:

”Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită guvernanţilor să nu mai neglijeze sutele de mii de copii din România!

Asociaţia Elevilor din Constanţa trage un semnal de alarmă asupra dezinteresului autorităţilor faţă de asigurarea accesului la educaţie tuturor elevilor şi de efectele acestuia, în contextul suspendării cursurilor din cauza COVID-19. Îngheţarea anului şcolar nu reprezintă o soluţie!

Luni, 23 martie a.c, viceprim-ministrul României, Raluca Turcan, a afirmat, în spaţiul public, că printre scenariile luate în calcul cu privire la modul în care va fi asigurată finalizarea anului şcolar în curs se numără utilizarea platformelor online, dar şi posibilitatea „îngheţării” acestuia. Această afirmaţie vine după ce ministrul educaţiei, Monica Anisie, a declarat că varianta îngheţării anului este exclusă, creându-se, astfel, o stare de panică din cauza contradicţiilor dintre afirmaţii.

Reprezentanţii elevilor susţin că, la două săptămâni de la suspendarea cursurilor, mii de elevi din România sunt privaţi de dreptul la educaţie, întrucât aceştia nu-şi permit să cumpere device-urile necesare continuării procesului educaţional, iar acţiunile concrete ale autorităţilor în vederea soluţionării acestei probleme întârzie să apară. Procesul de învăţare nu trebuie să se oprească în această perioadă, iar, în contextul actual, recuperarea orelor de curs prin intermediul platformelor online este greu accesibilă elevilor şi profesorilor care nu deţin device-uri, aflaţi fiind în imposibilitatea materială de a le achiziţiona.

În contextul situaţiei de criză, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate face o achiziţie directă, astfel încât să cumpere tablete sau alte device-uri pentru elevii din mediile rurale sau cele defavorizate. Din păcate, aceste achiziţii şi o centralizare a datelor pentru a vedea care este numărul exact de elevi care au nevoie de aceste dispozitive, nu s-au realizat până în acest moment.

Soluţia este asigurarea accesului tuturor profesorilor şi elevilor la internet, fapt ce va permite predarea şi evaluarea copiilor într-un mod eficient. O continuare a procesului de învăţare nu va impune o recuperare dificilă şi îndelungată a materiei sau repetarea acestui an şcolar, amânarea perioadei de susţinere a examenelor naţionale şi prelungirea anului şcolar în curs, situaţii ce vor duce şi la decalarea datei de începere a celui următor. În momentul de faţă, eficientizarea accesului la platformele de e-learning reprezintă soluţia pentru recuperarea materiei, susţinerea examenelor cu o întârziere minimă şi începerea anului şcolar 2020-2021 fără a exista piedici sau goluri ale elevilor în ceea ce priveşte materia ce trebuia a fi parcursă.

Aşadar, Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită ministrul educaţiei, Monica Anisie, să se asigure de faptul că tuturor elevii din România li se asigură dreptul la educaţie, prin realizarea unei centralizări, prin intermediul structurilor din teritoriu, în vederea achiziţionării device-urilor necesare continuării procesului de învăţare în mediul online, pentru ca acesta să fie cu adevărat eficient şi accesibil. De asemenea, cerem decidenţilor să excludă posibilitatea îngheţării anului şcolar, date fiind condiţiile prezente.

„Accesul la educaţie trebuie asigurat acum mai mult ca niciodată, din păcate ne-am lovit de realitatea sistemului şi de problemele acestuia pentru a nu ştiu câta oară. Dacă procesul de învăţare nu se realizează aşa cum trebuie acum, mai târziu vom suporta consecinţele. Repetarea anului va crea un disconfort şi multe alte probleme pentru toţi actorii din sistemul educaţional, în special elevii. Gândiţi-vă la stresul prin care vor fi nevoiţi cei din anii terminali să treacă. Este o situaţie cu care nu ne-am mai confruntat până acum, dar fiecare dintre noi trebuie să se adapteze, mai ales autorităţile, pentru că ei sunt cei responsabili de viitorul nostru. Dacă îngheţarea anului şcolar va fi propusă de MEC, vom realiza toate demersurile necesare împiedicării acestui lucru!” – Andreea Sabina Spătariu, preşedinte AEC.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.