Monica Anisie: MEC monitorizează izolarea la domiciliu a profesorilor şi a elevilor care vin din străinătate

0
Foto: facebook.com/ Ministerul Educației și Cercetării

Ministrul interimar al Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că MEC monitorizează zilnic izolarea la domiciliu a cadrelor didactice ori elevilor sau studenţilor care vin din străinătate, relatează Agerpres.

Întrebată vineri de jurnalişti dacă are în analiză situaţia studenţilor Erasmus, în contextul în care coronavirusul se răspândeşte în Europa, Monica Anisie a răspuns: „Sigur că da. Ministerul Educaţiei încă din prima zi a luat o decizie prin care am transmis tuturor unităţilor de învăţământ şi universităţilor o notă în care le-am recomandat să aibă grijă şi să limiteze pe cât posibil deplasările în străinătate, iar, dacă o fac, în momentul în care vor reveni, să anunţe Direcţia de Sănătate Publică şi Ministerul Educaţiei monitorizează zilnic toate cazurile şi v-am dat zilnic la presă toate datele. Deci, Ministerul Educaţiei monitorizează zilnic aceste plecări şi cazurile de gripă sezonieră şi gripă şi izolarea la domiciliu a celor care vin din străinătate„.

Referitor la faptul că unele universităţi şi-au închis porţile pentru o perioadă de timp, ministrul a menţionat că s-a luat această decizie pentru a se realiza o dezinfecţie şi că în prezent toată lumea e la cursuri.

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, a arătat că cei 70 de studenţi români care erau într-un stagiu în China au fost aduşi în ţară încă din prima jumătate a lunii ianuarie.

„Cei 70 de studenţi români care erau într-un stagiu în circa zece universităţi din China au fost aduşi în ţară încă în prima jumătate a lunii ianuarie, cu implicarea universităţilor şi a Ministerului Educaţiei şi a Ministerului de Externe”, a menţionat Cîmpeanu.

Premierul interimar Ludovic Orban a fost întrebat dacă studenţii ar mai trebui să plece prin programele Erasmus în această perioadă, el fiind de părere că depinde de evoluţia coronavirusului în fiecare zonă, în fiecare ţară.

Acum, dacă sunt ţări în care nu există coronavirus, nu văd de ce nu ar trebui să se ducă studenţii în cadrul programului Erasmus în ţările respective. (…) În Italia sunt regiunile care sunt afectate, care sunt bine cunoscute, unde ştiţi deciziile pe care le-am luat – cei care intră fie se duc în carantină instituţionalizată, fie sunt în carantină prin izolare la domiciliu, iar pentru cei care pleacă, evident că i-am sfătuit să nu plece decât dacă este absolut necesar spre zonele unde există cazuri mai multe de coronavirus”, a adăugat Orban.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.