Federația ”Spiru Haret“: ”Interzicerea detașărilor ar putea duce la blocarea activității în unele instituții de învățământ”. Ce spune Ministerul Educației

0
Foto: turnulsfatului.ro

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ cere Guvernului să găsească de urgență o soluție astfel încât activitatea din unitățile din învățământ să nu fie perturbată de prevederile OUG 1/2020, care interzice detașările din mediul privat în cel de stat, relatează Mediafax. Ministerul Educației spune însă că doar 1,53% din numărul posturilor din învățământul preuniversitar sunt afectate de prevederile acestei ordonanțe de urgență.

„În condițiile în care Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării nu vor găsi o soluție de urgență, riscăm ca în multe unități de învățământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte din contabili erau detașați din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unități de învățământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, șoferi de microbuz școlar sau fochiști“, spune Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației, potrivit unui comunicat de presă, dat vineri publicității.

Comunicatul integral al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“:

”Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ solicită Guvernului să
găsească de urgență o soluție astfel încât activitatea din unitățile din învățământ să nu fie perturbată de prevederile Art. III din OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit acestui act normativ, toate detașările încetează imediat ce ordonanța de urgență intră în vigoare.

„În condițiile în care Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării nu vor găsi o soluție de urgență, riscăm ca în multe unități de învățământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte din contabili erau detașați din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unități de învățământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, șoferi de microbuz școlar sau fochiști.

FSE „SPIRU HARET“ nu a susținut niciodată practica detașărilor pe posturile didactice auxiliare și nedidactice însă, în situația actuală, considerăm că Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil pentru organizarea concursului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Menționăm că OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normativ prevede, la Art. III, că: (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ocuparea prin detaşare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, se poate realiza numai
cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detaşările care nu întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) încetează de drept.“

Reacția Ministerului Educației

Ministerul Educației a precizat, ulterior, într-un comunicat de presă, că doar 1,53% din numărul posturilor din învățământul preuniversitar sunt afectate de prevederile OUG nr.1/2020.

Ministerul Educației și Cercetării a solicitat Inspectoratelor Școlare Județene /Inspectoratului Școlar al Municipiului București o analiză cu privire la impactul aplicării prevederilor punctului 20, Art. III, alin. (1) și (2) din OUG nr.1/2020, prin care se stipulează că detașările se pot realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice.

Rezultatele raportului realizat de către Inspectoratele Școlare Județene / Inspectoratului Școlar al Municipiului București evidențiază că numărul  posturilor care se vor vacanta prin aplicarea prevederii menționate anterior reprezintă 1,53% din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar.

Inspectorii școlari generali vor monitoriza desfășurarea activității unităților de învățământ și vor lua toate măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale”, a transmis Ministerul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.