Bilanțul făcut de Monica Anisie după două luni de mandat. Prima măsură din listă: Am „tăiat hârtii”

0

Ministrul Educației, Monica Anisie, a făcut un bilanț al celor două luni de mandat, prezentând, într-o postare pe Facebook, măsurile luate la minister, printre care tăierea hârtiilor inutile pentru profesori și eliminarea pragului de admitere la liceu pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Monica Anisie amintește și de dublarea numărului unităților de învățământ în cadrul programului-pilot “Masa caldă”, dar și de demararea licitației pentru manualele de clasa a VIII-a.

Postarea integrală a ministrului Educației, Monica Anisie:

”Dragi elevi și studenți,
Stimați profesori și părinți,

Sfârșitul de an îmi oferă prilejul de a trece în revistă câteva dintre cele mai importante fapte pe care le-am realizat în aceste două luni de mandat. Iar cu ajutorul și încrederea dumneavoastră, am speranța unui an 2020 plin cu și mai multe #faptebune pentru învățământul românesc.

Mandatul meu de ministru al Educației și Cercetării îi are în centru pe cei mai importanți actori ai sistemului: elevii și studenții.

Bilanț după 2 luni de mandat:

1. Am „tăiat hârtii”. Am identificat și am decis eliminarea și simplificarea unor documente, în vederea eficientizării procesului de predare – învățare – evaluare.

2. Am dublat numărul unităților de învățământ în cadrul programului-pilot “masa caldă”.

3. Am demarat licitația pentru manualele pentru clasa a VIII-a.

4. Am asigurat cadrul legal pentru funcționarea în bune condiții a școlilor doctorale.

5. Am mărit bursa profesională pentru elevii din învățământul profesional dual.

6. Am achitat restanțele la programele Agenției Spațiale Europene (ESA), după ce, timp de 3 ani, PSD a ignorat cercetarea în România.

7. Am reparat nedreptatea făcută elevilor de clasa a VIII-a prin revenirea la forma inițială a metodologiei de admitere în liceu.

Într-un stat în care normalitatea trebuie să primeze, educația este soluția!”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.