Toaletă la preț de apartament, construită în curtea unei școli din Teleorman. Primarul: ”Ce mai e ieftin în ziua de azi?”

0
Foto: cronicadeteleorman.ro

În curtea școlii din localitatea teleormăneană Buzescu s-a ridicat o toaletă la prețul unui apartament. În aceeași curte se află, de 18 ani, haznaua unei vile, urât mirositoare și murdară, despre care directorul școlii spune că nu s-a închis pentru că vila aparține electoratului primarului, scrie Mediafax.

În spatele unei vile uriașe din localitatea Buzescu, construite pe modelul Tribunalului din Caracal, se ridică o școală. Locul e pe jumătate în paragină, pe jumătate în reabilitare. Haznaua vilei cu aspect de tribunal se află chiar în curtea școlii, generând în zonă un miros specific, dar și o mizerie de nedescris.

În curtea școlii a apărut o toaletă nouă, al cărei preț se apropie lejer de costul unui apartament. Investiția s-a făcut prin PNDL 2 și are o valoare de peste 315.000 lei.

În același timp, gardul care împrejmuiește școala este foarte vechi și a fost cârpit cu plăci în două zile, pentru a acoperi spațiile goale.

La Primăria Buzescu, primarul Valentin Trăistaru nu neagă că situația școlii din localitate e una destul de dificilă, la fel cum nu neagă nici faptul că haznaua care a acaparat o parte din terenul instituției publice e acolo de 18 ani. Spune, însă, că a discutat cu rudele fostului proprietar și are promisiuni ferme că aceasta va fi acoperită în cele din urmă.

„Începând cu anul 2018, prin Ministerul Dezvoltării, s-a dat drumul la programul PNDL 2, prin care Primăria Buzescu a solicitat ministerului 3 proiecte, printre care și unul de înființare de toalete în curtea școlii. Era ceva legat de școală, ca să nu-și mai facă copiii nevoile în fundul curții. S-a făcut solicitare în baza unui SF pentru sume care s-au alocat ulterior, iar proiectul din curtea școlii s-a lălăit deoarece conducerea școlii a motivat că acolo e o hazna. Proiectul a început în martie 2019 și acum facem procedurile pentru finalizarea lucrării. Am făcut demersuri și cu haznaua aceea, familia de romi care o are urmează să vină și să o închidă. Sunt 18 ani de când încercăm să-i convingem să facă asta”, a declarat primarul din Buzescu corespondentului MEDIAFAX.

Foto: Mediafax

Legat de costul toaletei construite prin PNDL 2, primarul din Buzescu, întrebat dacă nu crede că e cam mare, a replicat: „Ce mai e ieftin în ziua de azi? Sunt mai mari costurile, pentru că a apărut acea ordonanță 114, de mărire a manoperei”.

Directorul unității de învățământ, Vlad Țănțel, spune că situația e veche și e foarte deranjantă, atât pentru copiii din școală, cât și pentru el, ca responsabil de managementul școlii, sugerând că haznaua nu s-a închis până acum pentru că „romii sunt electoratul primarului”.

toașeta declarat pentru MEDIAFAX directorul Vlad Tănțel.

În timp ce toaleta cea nouă e momentan închisă, în curtea școlii mai funcționează încă o toaletă construită în anii 2007-2008, cea folosită de copii.

Iar gardul care împrejmuiește unitatea de învățământ se află într-o stare deplorabilă. De altfel, el a fost cârpit cu plăci în ultimele două zile, astfel încât să nu mai existe goluri prin care copiii să poată ieși din curte nesupravegheați sau accidental. Întrebat de ce s-au investit atâția bani în toaletă, dar nu s-a făcut nimic pentru reabilitarea gardului, primarul localității a spus că, fiind sfârșit de an, nu îl mai poate prinde proiectul în buget. Totuși, gardul nu s-a degradat de câteva luni, ci de ani întregi.

La școala din localitatea Buzescu învață aproximativ 200 de copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.