Cum se va face admiterea la liceu dacă Evaluarea Națională va fi desființată. Inspector școlar: ”Greu de spus”

0

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a lansat, potrivit edupedu.ro, ideea desființării Evaluării Naționale la clasa a VIII-a, în condițiile în care, de anul viitor, învățământul obligatoriu va fi extins cu încă trei ani, de la grupa mare până la clasa a XII-a. Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a declarat pentru monitorulcj.ro că, în cazul în care va fi eliminată Evaluarea Națională, va trebui găsită o metodă pentru repartizarea elevilor în licee. ”Nu știu însă ce modalitate de selecție s-ar putea găsi”, a spus Cuibus.

Conform edupedu.ro, Ecaterina Andronescu a declarat că modificarea duratei învățământului obligatoriu se va face printr-un proiect de lege care modifică Legea Educației, aflat, în prezent, pe ordinea de zi a plenului Senatului.

Proiectul, în forma adoptată de Camera Deputaților, după ce a fost reexaminat în urma unei decizii a CCR, stabilește:

”Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.” În prezent, învățământul obligatoriu începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a.

Vezi aici proiectul de lege și traseul legislativ

”Este acum la Senat, chiar este pe lista de vot, o lege care stabilește obligativitatea ultimelor două grupe la grădință – grupa mijlocie și grupa mare – și ultimii doi ani de liceu, începând din anul 2020. Anul acesta va trebui să pregătim preluarea, la început de ciclu și la sfârșit de ciclu, în învățământul obligatoriu,” a declarat ministrul Ecaterina Andronescu, pe 5 martie, la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, din Camera Deputaților.

”Noi am declanșat aceste dezbateri publice cu directorii școlilor și-n București, și-n alte județe din țară să încercăm să vedem și care este percepția. Pentru că acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale, clasice sau duale, și respectiv în licee. Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu, cum era în legea 84, de exemplu. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare? Ca să întărim ritmul acesta al învățării continue, pentru că el este cel care dă și temeinicie învățării. Toate acestea sunt probleme care, fără îndoială, merită să le discutăm”, a mai spus Andronescu.

Cum se va face admiterea la liceu?

Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a declarat pentru monitorulcj.ro că, în cazul în care va fi eliminată Evaluarea Națională, va trebui găsită o metodă pentru admiterea elevilor în licee.

”Trebuie găsită o metodă de selecție pentru intrarea în liceu sau gândit sistemul pe noua lege sub o altă formă. În momentul acesta, pe actuala lege a învățământului, este dificil de făcut. Pe altă lege a învățământului se pot face diferite selecții. Poate fi un examen la sfârșitul învățământului obligatoriu, care ar trebui să fie un bacalaureat de diferite feluri. Dar cum se va face, e greu de spus. Pe actuala legislație nu prea poți să faci. Nu știu însă ce modalitatea de selecție s-ar putea găsi”, a spus inspectorul școlar general, Valentin Cuibus.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.