Studiu: 61% dintre elevi preferă organizarea anului școlar pe module. Jumătate dintre părinți și un sfert dintre profesori susțin împărțirea în semestre

0

Majoritatea elevilor (61%) preferă organizarea anului școlar pe module și aproape 70% dintre ei doresc ca anul școlar viitor să fie împărțit în continuare pe intervale de cursuri, arată un studiu publicat de Ministerul Educației. În schimb, jumătate dintre părinți sunt de părere că anul școlar organizat în două semestre reprezintă o structură mai potrivită pentru copiii lor. Doar 36% dintre părinți optează pentru anul școlar organizat în cinci module, în timp ce un sfert dintre profesori consideră că ar trebui să se revină la organizarea pe semestre.

Ministerul Educației a publicat, luni, rezultatele cercetării ”Evaluarea de către actorii educaționali a structurii anului școlar pe intervale de cursuri/module”.

”Începând cu anul 2022 – 2023, structura anului școlar a fost împărțită în 5 intervale de cursuri (module), de 6-8 săptămâni de școală și 5 vacanțe. După primul an de implementare, la solicitarea Ministerului Educației, Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul CNPEE, a realizat un studiu care și-a propus să analizeze modul în care elevii, părinții, profesorii și directorii unităților de învățământ se raportează la organizarea pe intervale de cursuri/module a anului școlar.

Pentru realizarea cercetării a fost utilizată metoda anchetei pe bază de chestionar online. În perioada 17-31 octombrie 2023, au răspuns chestionarelor actorii educaționali din 892 de unități de învățământ (248 de școli primare, 487 de școli gimnaziale, 144 de licee, 13 școli profesionale), respectiv 375 de directori, 22.946 de elevi, 37.936 de părinți și 6.840 de profesori”, precizează Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Ce spun elevii despre școala pe module

  • Potrivit studiului, majoritatea elevilor (61%) preferă organizarea pe intervale de cursuri/module a anului școlar, în timp ce 10% afirmă că nu au observat diferențe față de organizarea pe semestre.
  • În urma experienței avute, aproximativ 70% dintre elevi doresc ca anul școlar viitor să fie, de asemenea, organizat pe intervale de cursuri (module).

  • Conform cercetării, mai mult de jumătate dintre elevi (56%) consideră că organizarea pe intervale de cursuri/ module îi avantajează în privința pregătirii pentru examenele naționale, iar aproximativ un sfert declară că nu pot aprecia efectele acestei organizări asupra pregătirii lor.
  • ”Se constată faptul că organizarea actuală reprezintă un avantaj în principal pentru elevii din clasele a XII-a (63%) și pentru elevii de clasa a VIII-a (60%). De asemenea, elevii care învață în mediul rural consideră că îi avantajează mai puțin împărțirea pe intervale de cursuri/ module a anului școlar în pregătirea pentru evaluările naționale, comparativ cu cei din mediul urban”, se arată în studiu.

  • Organizarea pe intervale de cursuri a anului școlar este percepută de majoritatea elevilor ca având numeroase beneficii – se mai arată în studiu – printre care: mai buna gestionare a efortului din perioadele de școală (pentru 82% dintre elevi), mai mult timp liber (72%), reducerea presiunii aferente evaluărilor (61%),reducerea stresului legat de obținerea notelor (46%), respectarea ritmului propriu de învățare (60%), mai mult timp pentru aprofundarea anumitor teme/subiecte de studiu (54%).

Ce cred părinții

  • Potrivit studiului, jumătate dintre părinții respondenți sunt de părere că anul școlar organizat în două semestre reprezintă o structură mai potrivită pentru copiii lor, elevi și doar 36% optează pentru anul școlar organizat în cinci intervale de cursuri/module, cu medii calculate la final de an.
  • Aproape 40% dintre părinți nu pot aprecia măsura în care noua structura a anului școlar ar fi mai potrivită din perspectiva pregătirii elevilor pentru examenele naționale. ”În schimb, 40% dintre părinții elevilor de clasa a XII-a și 37% dintre părinții elevilor de clasa a VIII-a consideră mai potrivită organizarea pe intervale de cursuri a anului școlar pentru pregătirea copiilor pentru examenele naționale, aprecierea acestora situându-se peste media de 34% înregistrată la nivelul întregului eșantion de părinți”, se precizează în cercetare.

  • Conform opiniei părinților, influențele pozitive ale organizării pe module s-au înregistrat asupra următoarelor aspecte: prezența la ore (pentru 66% dintre părinți), implicarea în rezolvarea solicitărilor școlare (64% dintre părinți), comunicarea școală – familie cu privire la progresul școlar al copilului (pentru 64% dintre părinți), rezultatele școlare (pentru 62% dintre părinți), mobilizarea pentru învățare (pentru 60% dintre părinți), implicarea în alte activități educative, altele decât celeșcolare (pentru 56% dintre părinți), timpul alocat studiului pentru școală (pentru 55% dintre părinți), calitatea timpului liber (pentru 49% dintre părinți).
  • Potrivit opiniei părinților, stresul elevilor privind notele rămâne un aspect problematic: 35% dintre părinți consideră că acesta s-a ameliorat în noul context, iar o treime apreciază că noua organizare nu a avut nicio influență.
  • Conform părinților, cele mai frecvente provocări întâmpinate de elevi în noul cadru de timp școlar sunt legate de afectarea ritmului de învățare, din cauza vacanțelor frecvente (aprox. 40% dintre părinți considerând acest lucru); testarea într-o zi la mai mult de 2 discipline (27%); testarea în fiecare zi a ultimei săptămâni a fiecărui modul (24%); necesitatea de a obține notele necesare încheierii situațiilor școlare la finalul anului școlar (24%).

Perspectiva profesorilor

  • Cei mai mulți dintre profesori (45%) susțin că actuala organizare a anului școlar în 5 intervale de cursuri ar trebui menținută în formula actuală, iar un sfert dintre profesori consideră că este o măsură bună, dar care are nevoie de unele îmbunătățiri, se arată în studiu: ”Împreună, cele două categorii de participanți la sondaj, alcătuiesc o majoritate considerabilă care se pronunță în favoarea acestei modalități de organizare. Totuși, un sfert dintre profesori consideră că ar trebui să se revină la organizarea pe semestre.”

  • În general, profesorii apreciază pozitiv rezultatele reorganizării activității lor didactice ca urmare a trecerii la structura pe intervale de cursuri/module. 80% dintre profesori consideră că această modificare a structurii școlare a adus beneficii la nivelul evaluării elevilor, în sensul reducerii presiunilor care se resimțeau mai ales în privința încheierii mediilor semestriale.
  • Cea mai mare dificultate resimțiță de profesori (62%) se referă la mobilizarea elevilor și reluarea efortului din cauza numeroaselor fragmentări ale timpului școlar. Aspectul care a polarizat cel mai mult profesorii se referă la percepția caracterului problematic al comunicării cu părinții despre situațiile de risc de corigență al elevilor, în contextul acordării mediilor la finalul anului școlar (44% acord, 45% dezacord, 12% indeciși).

  • Aproximativ jumătate dintre profesori (52%) consideră că în viitor pot aplica autonom măsura privind structura pe intervale de cursuri/module a anului școlar, fără să aibă nevoie de un cadru de implementare. În același timp, un procent important dintre profesori (38%) sunt în așteptarea unor măsuri de sprijin care să-i orienteze în implementare, dacă actuala organizare a anului școlar va fi păstrată.

Opinia directorilor

  • Din punctul de vedere al directorilor, modul în care este receptată schimbarea structurii anului școlar la nivelul comunității școlare diferă de la o categorie de actori la alta: elevii se raportează, cu precădere, în mod pozitiv față de această schimbare, în timp ce profesorii, dar mai ales părinții, sunt mai rezervați.

  • Potrivit directorilor, principalul beneficiu al structurii pe intervale de cursuri/module a anului școlar se observă la nivelul stării de bine a elevilor (pentru 60% dintre directori). Climatul școlar și starea de bine a profesorilor sunt asociate, de asemenea, unor schimbări pozitive de către majoritatea directorilor (aproximativ 53%).
  • În ce privește practicile de evaluare, precum notarea și încheierea mediilor, 88% dintre directori consideră că situația s-a schimbat, iar peste jumătate (53%) sunt de părere că acestea s-au îmbunătățit datorită noului context. În același timp, însă, peste o treime dintre directori constată o scădere a calității acestor practici, procentele indicând-o ca fiind cea mai frecvent menționată schimbare negativă. Astfel, cel mai critic aspect influențat de schimbarea structurii școlare rămâne în zona evaluării.
  • Principalele categorii de provocări în contextul structurii pe intervale de cursuri/ module raportate în răspunsuri deschise de către directori, vizează: deficiențe în realizarea evaluării și feedback deficitar în relația profesor-elev-părinte, presiunea asupra asigurării ritmicității în sistemul de notare, dificultăți în organizarea Săptămânii Verzi și a Săptămânii Școala Altfel, fragmentarea activității școlare, gestionarea de către profesori a perioadelor de dinainte și de după vacanțele elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.