Peste 550 de absolvenți de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2023 vor fi premiați de Ministerul Educației. 466 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor primi câte 2.000 de lei, iar 92 de absolvenți de liceu câte 5.000 de lei.
Ministerul Educației a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a fost avizat, în Comisia de dialog social, proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare celor 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale, sesiunea iunie-iulie 2023.
”Astfel, conform prevederilor proiectului, fiecare dintre cei 466 de absolvenți de gimnaziu cu media 10 la evaluarea națională va fi premiat cu 2.000 de lei, în timp ce fiecare dintre cei 92 de absolvenți de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la examenul de bacalaureat german) va fi premiat cu 5.000 de lei”, precizează ministerul.
Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru.
În 2022, peste 470 de absolvenți care au încheiat cu media 10 examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat au primit stimulente financiare, valorile fiind aceleași: 2.000 de lei – la Evaluarea Națională, 5.000 de lei – la Bacalaureat.
Citește și:
- Evaluarea Națională 2023. Peste 24.000 de note, modificate după contestații. 6 note – diferențe mai mari de 2 puncte. A crescut numărul elevilor cu media 10
- Rezultate finale BAC 2023. Rata de promovare, după contestații: 75%. Peste 51.000 de note au fost modificate. Harta mediilor de 10